Planul Urbanistic Zonal pentru park&ride la capătul Şoselei Pantelimon, aprobat de CGMB

Consilierii generali ai Capitalei au adoptat miercuri Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru realizarea unui nod intermodal la intersecţia dintre Şos. Pantelimon şi Şos.Vergului, în Sectorul 2.
Economica.net - mie, 17 ian. 2018, 11:45
Planul Urbanistic Zonal pentru park&ride la capătul Şoselei Pantelimon, aprobat de CGMB

‘Este un ansamblu care va încorpora atât staţia terminal a tramvaiului, staţia de metrou, precum şi prima parcare supraterană de tip park&ride, care va avea o capacitate de 500 de locuri, dispuse pe trei niveluri. Iată deci încă un pas pentru ca autoturismele persoanelor care sunt în tranzit în Capitală – care locuiesc, de obicei, în judeţul Ilfov şi vin la serviciu, la şcoală cu copiii, la unităţile noastre sanitare sau la instituţiile publice – să poată să îşi lase maşina la limita de judeţ şi să vină până în centrul Capitalei cu transportul în comun’, a precizat primarul general, Gabriela Firea.

Conform proiectului, zona vizată se află în intravilanul Municipiului Bucureşti şi este constituită din domeniul public şi privat al municipalităţii, domeniul public şi privat aflat în administrarea Administraţiei Străzilor, precum şi domeniul public în administrarea ADP Sector 2. Documentaţia nu dă dreptul la construire până la obţinerea autorizaţiei de construire.

În decizia etapei de încadrare, semnată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, se arată că suprafaţa vizată de PUZ este de 30.500 mp, cu o suprafaţă construită la sol (scări evacuare, ascensoare, picior rampe acces, cabină linie) de 1.070 mp şi o suprafaţă desfăşurată supraterană de 15.302 mp. Suprafaţa de spaţii verzi ar urma să fie de 9.422 mp. Înălţimea maximă va fi de 20 de metri, cu un număr de cel mult P+ trei etaje.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...