Ministrul Energiei: Ne-am fi dorit ca la conducerea Petrom să rămână Mariana Gheorghe sau să vină un manager român

Mariana Gheorghe ar fi trebui să rămână la şefia Petrom pentru că rezultatele de-a lungul timpului o recomandă, iar dacă aceasta a ales să demisioneze ar fi trebuit înlocuită cu un manager român, a declarat, joi, ministrul Energiei, Toma Petcu.
Economica.net - joi, 18 ian. 2018, 16:21
Ministrul Energiei: Ne-am fi dorit ca la conducerea Petrom să rămână Mariana Gheorghe sau să vină un manager român

‘Noi ne-am dori un manager care să înţeleagă rolul OMV Petrom în sistemul energetic naţional şi în economia românească. Ne-am fi dorit să aibă doamna Mariana Gheorghe continuitate, pentru că rezultatele o recomandă de-a lungul timpului şi ne-am fi dorit cu siguranţă, în urma decizie dumneaei de a demisiona, să avem un director român care să cunoască foarte bine activitatea Petrom. Acest lucru nu a fost posibil întrucât Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Nominalizări Remuneraţie din cadrul companiei sunt proporţionale în funcţie de numărul de acţiuni’, a precizat ministrul Energiei, răspunzând unei întrebări din partea presei.

El a amintit că statul român, prin Ministerul Energiei, are doi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie, ‘iar legea nu ne permite să avem discuţii sau să stabilim anumite strategii’. Petcu a subliniat că, din ceea ce s-a prezentat public, a fost decizia Marianei Gheorghe de a renunţa la acest mandat din motive personale.

În data de 9 ianuarie, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al companiei, aceasta urmând să preia atribuţiile cel mai târziu începând cu data de 21 mai 2018, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

‘În şedinţa de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de Preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom SA. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018. A. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018’, se menţionează în comunicat.

Înainte de şedinţa Consiliului de Supraveghere de marţi, Mariana Gheorghe a renunţat la mandatul de preşedinte al Directoratului şi CEO al OMV Petrom SA. Renunţarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcţia, cel mai târziu pe 20 mai 2018.

‘După 12 ani extrem de intenşi petrecuţi la OMV Petrom, consider că este momentul să renunţ la această funcţie şi că Christina Verchere şi o nouă generaţie de lideri să continue construcţia unei companii puternice. Sunt onorată că am fost implicată în transformarea OMV Petrom şi în dezvoltarea potenţialului său de creştere’, a declarat Mariana Gheorghe, care se află la conducerea companiei din iunie 2006.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de peste 24,5 miliarde de euro sub forma de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005- septembrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 decembrie, anunță joi compania Retter, unul dintre constructori....
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un ...
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul ...
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...