Termenul de depunere a declaraţiei 600 se amână pentru 31 martie. Se schimbă plafonul – surse

Noul termen de depunere a declaraţiei 600, privind venitul asupra cărora se vor declara şi plăti contribuţiile sociale şi de sănătate pentru veniturile extrasalariale mai mari de 1.900 de lei pe lună, va fi amânat până la 31 martie, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Ionut Tudorica - lun, 22 ian. 2018, 10:57
Termenul de depunere a declaraţiei 600 se amână pentru 31 martie. Se schimbă plafonul - surse

Termenul pentru depunerea contribuţiei era 31 ianuarie, iar acesta a fost amânat, potrivit surselor noastre. Declaraţia ar putea fi modificată, iar plafonul de 1.900 de lei lună (22.800 de lei pe an) ar putea fi ridicat, astfel că mai puţine persoane ar putea fi obligate să depună fomularul 600 la ANAF.

Declarația 600 trebuie depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care, în 2017, au obținut venituri din activități independente, chirii, drepturi de autor, din agricultură, echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an, indiferent dacă au obţinut şi venituri de natură salarială. 

Ei vor plăti CAS de 25% şi CASS de 10%, dar baza de calcul aleasă poate fi salariul minim brut pe economie, nu tot venitul realizat. Contribuţiile totale ar fi urmat să fie astfel de circa 8.000 de lei pe an, plătibile în patru tranşe trimestriale, la finalul ultimei luni a fiecărui trimestru.

Cine obţine venituri mai mici nu este obligat să depună declaraţia şi nici să plătească aceste contribuţii.

În cursul acestei dimineţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea a avut o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, pe tema declaraţiei 600.

Site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – www.anaf.ro – s-a blocat, luni, în condiţiile în care 210.000 de contribuabili trebuie să descarce şi să completeze, până la 31 ianuarie, Formularul 600 privind veniturile din activităţi independente, pentru determinarea contribuţiilor sociale.

La încercarea de a accesa www.anaf.ro, apărea un mesaj în limba engleză din care reiese că serverul a întâmpinat „o eroare internă sau o configurare greşită” şi nu a putut să completeze solicitarea. Reprezentanţii ANAF au explicat că disfuncţionalitatea a intervenit pe fondul aglomeraţiei create de depunerea Formularului 600 şi că personalul de specialitate lucrează pentru remedierea situaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...