Andruşcă: Prin Fondul suveran vor intra în economia României peste 8 mld. euro vor intra în economia României, în următorii 3 ani

Peste opt miliarde de euro vor intra în economia României în următorii trei ani, prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, a declarat, luni, ministrul propus pentru portofoliul Economiei, Dănuţ Andruşcă, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
Economica.net - lun, 29 ian. 2018, 08:32
Andruşcă: Prin Fondul suveran vor intra în economia României peste 8 mld. euro vor intra în economia României, în următorii 3 ani

‘Estimăm că peste opt miliarde de euro vor intra în economia României în următorii trei ani prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii. Fondul va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici, în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme, precum TAROM, CFR, Şantierul Naval Constanţa, CEC, Nuclearelectrica, astfel încât acestea să îşi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităţi: flote de avioane, nave, garnituri de tren. Cele mai mari investiţii ale Fondului suveran în următorii trei ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale, valoarea totală finanţată din fond fiind estimată la 3,1 miliarde de euro. Alte trei miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020’, a afirmat Andruşcă.

Potrivit acestuia, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-au arătat interesul în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi în Parteneriat Public Privat.

‘Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, împreună cu alte bănci internaţionale – Banca Mondială, BERD – care şi-au arătat deja interesul în discuţiile pe care le-am avut, va construi în Parteneriat Public Privat autostrăzi pe care le va deţine o perioadă de 30 de ani şi care vor fi cedate înapoi statului român pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilităţi pentru a le răscumpăra’, a precizat el.

Andruşcă a precizat că sunt trei autostrăzi care se vor putea construi cu ajutorul finanţării provenite de la Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii: Târgu Mureş – Iaşi, Timişoara – Bucureşti şi Iaşi – Bucureşti.

‘Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii. O autostradă care să străbată munţii între Transilvania şi Moldova, Târgu Mureş – Iaşi, o a doua autostradă prin sudul României, care să lege Transilvania cu Oltenia şi Ţara Românească, Timişoara – Bucureşti, şi o a treia, care să unească Moldova şi Ţara Românească, Iaşi – Bucureşti’, a arătat el.

Ministrul propus a mai menţionat o altă industrie care va fi dezvoltată prin acest fond, respectiv cea de armament, prin modernizarea şi extinderea capacităţilor existente.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Dănuţ Andruşcă a fost validat cu 42 de voturi pentru, 18 împotrivă şi nicio abţinere.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...