Pe locurile următoare sunt turiştii din Germania, Turcia, Rusia, Macedonia, Serbia, Polonia şi Marea Britanie. Anul trecut, peste 61% dintre vizitatorii străini au sosit din UE (5,45 milioane), o creştere de 8,2% faţă de 2016, arată datele Ministerului Turismului.
Autorităţile de la Sofia vor să atragă zece milioane de turişti străini, un obiectiv pe deplin realizabil, a afirmat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, adăugând că în perioada ianuarie-noiembrie 2017 veniturile din turism au urcat cu 9,1%, la 6,6 miliarde de leva.