ArcelorMittal reia plata dividendelor după ce în 2017 a realizat un profit net de 4,6 miliarde de dolari

ArcelorMittal, cea mai mare companie siderurgică din lume, a prezentat miercuri o viziune optimistă cu privire la evoluţia pieţei de oţel în 2018, adăugând că va relua plata dividendelor chiar dacă va direcţiona mai mulţi bani spre reducerea datoriilor, informează Reuters.
Economica.net - mie, 31 ian. 2018, 09:40
ArcelorMittal reia plata dividendelor după ce în 2017 a realizat un profit net de 4,6 miliarde de dolari

În anul 2017, ArcelorMittal a realizat un profit net de 4,568 miliarde de dolari, dublu faţă de 1,779 miliarde de dolari în 2016, la o cifră de afaceri de 68,6 miliarde de dolari, faţă de 56,8 miliarde de dolari în 2016.

În aceste condiţii, ArcelorMittal, care nu a plătit dividende în 2015 şi 2016, a informat miercuri că va vărsa acţionarilor un dividend de 10 cenţi pe acţiune pentru rezultatele din 2017, sub estimările analiştilor care mizau pe un dividend de 30 de cenţi pe acţiune.

‘Combinaţia dintre îmbunătăţirea fundamentelor pieţei şi punerea în practică a obiectivelor noastre strategice au dus la un an de succes pentru companie’, a declarat directorul general de la ArcelorMittal, Lakshmi N. Mittal.

Grupul ArcelorMittal a subliniat că în acest an va avea nevoie de mai multe lichidităţi pentru a finanţa o serie de proiecte, precum preluarea combinatului siderurgic Milva din Italia şi reducerea datoriilor până la şase miliarde de dolari de la 10,1 miliarde de dolari la finele lui 2017.

Tot pentru acest an, cel mai mare producător mondial de oţel preconizează o creştere cuprinsă între 1,5% şi 2,5% a consumului global de oţel, după un avans de 3,2% în 2017, graţie revenirii din Brazilia şi creşterii pieţelor din America de Nord şi Europa.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...