OMV Petrom a început construirea celui mai mare depozit de carburanţi din vestul ţării, o investiţie de 18 milioane de euro

OMV Petrom a început construirea celui mai mare depozit de carburanţi din vestul ţării, ce va fi situat la marginea municipiului Arad, investiţia fiind estimată la 18 milioane de euro. În paralel, administraţia locală construieşte, cu aproximativ şapte milioane de lei, un drum pentru a dezvolta o zonă industrială nouă lângă depozit.
Economica.net - mie, 31 ian. 2018, 10:02
OMV Petrom a început construirea celui mai mare depozit de carburanţi din vestul ţării, o investiţie de 18 milioane de euro

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, arată într-un comunicat de presă, că OMV a început lucrările pentru construirea celui mai mare depozit de carburanţi din vestul României, situat lângă centura de Nord a oraşului.

„Este vorba despre o investiţie de peste 18 milioane de euro, care va face din Arad un «hub» pe calea ferată, pe transport, cât şi pe logistică, marfa fiind combustibilul. Aceasta înseamnă că pentru industriile care consumă mult combustibil, Aradul va deveni un oraş foarte atractiv”, arată primarul în comunicat.

În paralel, administraţia locală va construi o legătură rutieră între strada Cometei şi Centura de Nord a municipiului, pentru a dezvolta o nouă zonă industrială în vecinătatea investiţiei OMV Petrom. În acest moment este în desfăşurare procedura de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor, pentru care municipalitatea a alocat 7.047.245 lei (fără TVA). Termenul limită de depunere a ofertelor este 5 februarie 2018.

„Strada va fi finalizată în termen util atât pentru OMV Petrom cât şi pentru oamenii din zonă. Odată amenjată, această legătură rutieră va genera dezvoltarea unei noi zone industriale la marginea oraşului şi va determina limitarea traficului greu în cartierele Micălaca şi în Grădişte”, arată Gheorghe Falcă.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de peste 24,5 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – septembrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...