Un nou patron în topul retailului autohton. Reţeaua Succes ar putea fi preluată de un om de afaceri la început de drum

Creditorii companiei Succes Nic Com, al treilea cel mai mare operator autohton de magazine din ţară după cifra de afaceri, au aprobat planul de reorganizare. Reţeaua de magazine Succes ar putea avea un nou proprietar, un tânăr de 27 de ani din Târgu Jiu.
Economica.net - lun, 05 feb. 2018, 22:05
Un nou patron în topul retailului autohton. Reţeaua Succes ar putea fi preluată de un om de afaceri la început de drum

Unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine alimentare cu capital autohton, Succes, ar putea avea în curând un nou proprietar, un român în vârstă de 27 de ani. Versin Alexandru-Răzvan este, potrivit termene.ro, unicul acţionar al companiei Succes Dezvoltare 1991 SRL care va prelua activele ce formează linia de business „reţeaua de magazine” din cadrul grupului Succes, reiese din Planul de reorganizare al societăţii votat de creditori.

„Prezentul plan de reorganizare prevede transferul unei părţi a activelor Succes NIC COM, active care formează linia de business „Reaţea de magazine”. Societatea propusă să preia reţeaua de magazine ale Succes NIC COM în primul an de la implementarea prezentului plan de reorganizare este Succes Dezvoltare 1991 SRL care are ca activităţi comerţ cu amănuntul în magazine specializate, abatorizare şi procesare produse de carne”, se arată în Planul de reorganizare al companiei care şi-a declarat insolvenţa în februarie 2015.

Valoarea tranzacţiei depăşeşte 26 de milioane de lei

Potrivit aceluiaşi document, activele propuse spre a fi transferate în cadrul liniei de business „Reţea de magazine” includ 62 de terenuri, clădiri şi spaţii comerciale a căror valoare de piaţă se cifrează la peste 18,4 milioane de lei. Mai mult, Succes Dezvoltare va prelua şi stocul de marfă a cărei valoare de piaţă se cifrează la aproximativ 8 milioane de lei.

„Businessul format din magazine, construcţii şi terenurile aferente acestora, angajaţii care deservesc această ramură de activitate vor face obiectul unui transfer către societatea Succes Dezvoltare 1991 SRL. Pentru realizarea transferului între Succes Nic Com în calitate de vânzător şi Succes Dezvoltare 1991 SRL în calitate de cumpărătoare se va încheia un contract de vânzare al activelor. Activele ce urmează a fi transferate vor avea ca preţ de vânzare valoarea de piaţă stabilită de evaluatorul desemnat în procedura de insolvenţă a Succes NIC COM (adică 18,4 milioane de lei n.red)”, se mai menţionează în Planul de Reorganizare. 

O parte din suma pe care Succes Dezvoltare o va avea de plătit, mai exact 12,4 milioane de lei, va fi achitată prin novaţie sau cesiune de creanţe, astfel că noul proprietar al magazinelor Succes va prelua o parte din datoriile Succes Nic Com, urmând a le achita către creditorii garantaţi Banca Transilvania şi Piraeus Bank.

Cine este noul proprietar

Din datele furnizate ECONOMICA.NET de termene.ro, Succes Dezvoltare 1991 SRL s-a numit până în aprilie 2016 Succes Grup Dezvoltare şi era deţinută de asociatul unic Chelcea Maria Claudia din Târgu Jiu. În mai 2017, printr-un aport la capital, în acţionariatul companiei a intrat Versin Alexandru Răzvan care, la scurtă vreme, a devenit unicul acţionar al societăţii.

Din datele disponibile, Versin este absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Geodezie, şi are un masterat în Administrarea afacerilor. Potrivit termene.ro, acesta are şi un PFA care se ocupă de „creşterea altor animale”.

Povestea Succes

Businessul Succes a luat naştere în 1994, când omul de afaceri Nicolae Sarcină a început să facă comerţ en-gros şi en-detail cu produse alimentare şi nu numai. Ulterior, societatea şi-a extins domeniul de activitate ocupîndu-se, printre altele, de producţia de pâine şi produse de patiserie, ambalare produse, producţie publicitară, comerţ cu produse petroliere (benzinării), construcţii etc. Afacerea a mers bine până în 2014 când a intrat pe pierdere urmare a mai multor factori identificaţi de administratorul judiciar, printre care nesepararea veniturilor şi cheltuielilor generate de fiecare activitate în parte, lichiditate scăzută sau inexistenţa unei strategii pe termen mediu şi lung a managementului.

Astfel, în 2015 şi-a declarat insolvenţa după ce a acumulat datorii în valoare totală de peste 198,6 milioane de lei. În iulie 2017, compania avea o cifră de afaceri de 87,3 milioane de lei. După datele din 2016, cele mai recente disponibile pentru toate companiile, Succes Nic Com era al treilea retailer autohton din punct de vedere al cifrei de afaceri, după Merkur din Harghita şi Annabella. 

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...