Apartamentele cu două camere au înregistrat cele mai multe anunţuri de vânzare şi închiriere în 2017 – studiu

Conform datelor Wizmo.ro, platformă imobiliară dedicată atât sectorului rezidenţial, cât şi celui de business, cele mai listate tipuri de proprietăţi în 2017 pe segmentul rezidenţial au fost apartamentele cu două camere.
Economica.net - joi, 01 feb. 2018, 11:28
Apartamentele cu două camere au înregistrat cele mai multe anunţuri de vânzare şi închiriere în 2017 - studiu

De asemenea, cele mai multe listări de anul trecut, atât pentru vânzare, cât şi pentru închiriere, au fost înregistrate în Bucureşti.

Conform reprezentanţilor Wizmo, cele mai dinamice oraşe pe segmentul de vânzare de locuinţe de pe piaţa imobiliară locală au fost Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Floreşti şi Iaşi, unde apartamentele cu două camere au fost cele mai ofertate tipuri de locuinţe.

‘Vânzările şi închirierile de locuinţe din România (atât apartamente, cât şi case) şi-au menţinut tendinţa de creştere pe parcursul anului 2017. Această tendinţă se reflectă şi în ceea ce priveşte listările, respectiv raportul dintre oraşele mari, ce oferă valori comparabile cu anii anteriori. Capitala a rămas pe primul loc şi anul trecut în ceea ce priveşte numărul de proprietăţi listate spre închiriere. În ciuda preţurilor aflate în creştere în fiecare an, spaţiile rezidenţiale listate spre închiriere se regăsesc, cu precădere, tot în marile oraşe ale ţării, unde există centre universitare’, arată Maarten Deboo, CEO Wizmo.ro, într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

Cele mai multe tipuri de proprietăţi listate în 2017 pe Wizmo.ro pentru segmentul de vânzare au fost apartamentele. Din totalul de anunţuri pentru proprietăţi destinate vânzării, aproape 90% au fost apartamente situate în oraşe precum Bucureşti, Constanţa şi Floreşti. Pe de altă parte, cele mai multe listări de case au fost înregistrate în Cluj-Napoca, cu un procentaj de 17% din totalul anunţurilor pe acest oraş, urmat de Constanţa, cu un procent de 12% listări de case în 2017.

Capitala deţine recordul şi în ceea ce priveşte procentul de construcţii vechi listate, de circa 97%, urmată îndeaproape de Constanţa, cu 96,59%. Cele mai multe construcţii noi disponibile pe Wizmo.ro au fost înregistrate în Floreşti, localitate învecinată cu oraşul Cluj-Napoca, un procent de 11% din totalul proprietăţilor listate pe acest oraş, surclasând astfel oraşe ca Bucureşti şi Cluj-Napoca. De altfel, oraşul Floreşti apare pentru prima dată în topul celor mai active oraşe de pe piaţa imobiliară.

Potrivit reprezentanţilor Wizmo, timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi pe platforma imobiliară proprie s-a situat, anul trecut, la 95 de zile pentru locuinţele noi şi la 116 zile în ceea ce priveşte locuinţele vechi. De asemenea, cel mai mare preţ mediu de vânzare pe mp al unităţilor listate pe Wizmo.ro anul trecut s-a înregistrat în Cluj-Napoca, unde s-a situat la aproape 1.400 de euro euro/mp, iar cel mai mic a fost în Floreşti, la 814 euro/mp. În Constanţa, preţul mediu pe mp a fost de 1.075 de euro/mp, iar în Iaşi de 991 de euro/mp. La nivelul capitalei, s-a înregistrat un preţ de 1.355 de euro/mp, raportat la anunţurile postate pe Wizmo.ro în anul 2017.

Potrivit reprezentanţilor Wizmo, topul oraşelor cu cele mai multe proprietăţi listate pentru închiriere a fost ocupat în 2017 de Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Apartamentele cu două camere au fost, şi în acest caz, cele mai ofertate tipuri de locuinţe.

În ceea ce priveşte preţul mediu de închiriere la nivel naţional, acesta s-a situat în 2017 la o medie de 500 de euro/proprietate. Capitala conduce topul cu un preţ mediu de închiriere de 662 de euro, urmat de Cluj-Napoca, cu 616 de euro şi Timişoara, cu 568 de euro. La polul opus, cu cea mai scăzută valoare în ceea ce ţine de preţurile medii de închiriere per proprietate s-a situat Craiova, cu 260 de euro şi Iaşi, cu un preţ mediu pentru chirie de 385 de euro. Potrivit reprezentanţilor companiei, timpul mediu de închiriere a unei proprietăţi disponibile pe Wizmo.ro s-a situat, anul trecut, la o medie de 93 zile.

Din totalul de locuinţe disponibile spre închiriere în Bucureşti, 96% au fost apartamente, iar restul case. La Craiova 98% dintre proprietăţi au fost apartamentele, pe când cele mai multe case au fost listate în Timişoara, un procent de 14% din totalul proprietăţilor destinate închirierii în acest oraş.

Wizmo.ro este o platformă de anunţuri imobiliare rezidenţiale, office, comerciale şi industriale, creată de o echipă mixtă de specialişti, care şi-a propus să aducă un suflu nou şi mai multă transparenţă pieţei anunţurilor imobiliare.

Echipa din spatele Wizmo.ro este formată din investitori în domeniul imobiliar la nivel internaţional, specialişti IT şi marketing, cu o experienţă de 12 ani în online marketing şi peste 30 de platforme şi magazine online dezvoltate. Investitorii sunt belgieni, echipa de marketing este mixtă, iar cea de development este în Cluj.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...