Ministrul Muncii: Vor fi scăderi salariale între 10-40%, vor fi afectaţi foarte puţini bugetari, cu salarii foarte mari, pentru a fi corectate

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, admite că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40 la sută, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României. Ea a spus că în această situaţie sunt însă foarte puţini bugetari, fiind necesară această diminuare pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei, potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 01 feb. 2018, 19:00
Ministrul Muncii: Vor fi scăderi salariale între 10-40%, vor fi afectaţi foarte puţini bugetari, cu salarii foarte mari, pentru a fi corectate

Ministrul Muncii a susţinut, însă, că în cazul a 60% dintre bugetari salariile vor creşte, iar majorarea va fi etapizată, până în anul 2022, scrie News.ro.

”Preşedintele României va avea salariul tăiat pe legea salarizării, la fel şi miniştrii, alţi demnitari şi directori de instituţii cu salarii foarte mari. (…) Noi am vrut să creştem salariile mici, adică la aproximativ 60% dintre bugetari. Vom face asta etapizat, până în anul 2022. Preşedintelui i s-a tăiat salariul cu 40%, dar nu doar lui. Şi mie mi s-a tăiat salariul, la fel şi altor miniştri, pentru că salariile erau foarte mari. Toţi bugetarii vor avea o creştere pe brut la 25% de la 1 ianuarie 2018, echivalentul de 4% net”, a declarat Olguţa Vasilescu la Antena 3.

Ea a mai spus că 3% dintre bugetari aveau salarii foarte mari, peste salariul preşedintelui României, fiind vorba despre şefi de instituţii precum APIA, unde un director avea un salariu ce depăşea 13.000 de lei, în timp ce un director de instituţie din Ministerul Mediului avea 2.700 de lei salariu. „Închipuiţi-vă că sunt doi directorii de instituţii din subordinea unor ministere, unul cu salariul de 12.000 de lei, altul cu 2.700 de lei. (…) Aceste dezechilibre trebuie corectate. Nu pot fi bugetari din sistem cu salari mai mare decât al preşedintelui României. (…) Sunt consilierii din Ministerul Sănătăţii care au salarii de 12.000-14.000 de lei, mai mari decât ale secretarilor de stat. Şi lor le vor scădea salariile. Prin această lege am încercat să aducem un echilibru. Unora le cresc salariile, sunt creşteri şi de 300%, etapizat, până în 2022, unora le rămân neschimbate, iar altora le vor scădea, dar sunt foarte puţini cei cărora le scad salariile”, a declarat ministrul Muncii.

Ea a precizat că scăderile vor fi între 10 şi 40%.

În ceea ce priveşte salariile din Educaţie, ministrul Muncii a spus că vor fi creşteri cu 20% şi vor fi creşteri şi la salariile medicilor. 

Ministrul Muncii s-a referit şi la poliţişti, spunând că în cazul acestora nu este vorba despre scăderea salariilor, ci despre eliminarea unui spor: „Poliţistul era acasă şi aşteapta un telefon dacă se duce sau nu (la intervenţie -n.r.). Dacă se ducea primea bani, dar şi doar pentru că stătea acasă şi primea telefonul primea un spor. Acest spor s-a eliminat”.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...