David Davis: Toate previziunile economice despre Brexit s-au dovedit eronate

David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, a afirmat, joi, că toate prognozele despre economia britanică de după referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană s-au dovedit a fi eronate, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Economica.net - vin, 02 feb. 2018, 09:36
David Davis: Toate previziunile economice despre Brexit s-au dovedit eronate

În cadrul unui discurs susţinut în faţa Parlamentului de la Londra, Davis a precizat că toate organizaţiile care au făcut prognoze despre economia britanică de după referendumul din 2016 au fost eronate. În plus, adjunctul lui Davis, Steve Baker, a sugerat chiar că oficiali guvernamentali au elaborat intenţionat modele economice negative pentru a influenţa politica legată de Brexit.

„Toate prognozele privind performanţa economiei britanice de după referendum, de orice mare organizaţie ar fi fost ele elaborate, bănci, organizaţii guvernamentale sau chiar internaţionale, s-au dovedit a fi eronate”, a declarat Davis.

De asemenea, Davis a susţinut că Marea Britanie va solicita dreptul de încheia noi acorduri comerciale în perioada de tranziţie în relaţia cu UE post-Brexit.

„Principalul domeniu pentru mine (…) este chestiunea dreptului nostru de a semna acorduri comerciale în timpul perioadei de tranziţie, astfel încât să le putem introduce în vigoare imediat după ieşirea noastră”, a mai spus ministrul britanic pentru Brexit.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...