UPDATE: Blue Air suspendă zborurile pe ruta Timişoara-Iaşi-Cluj, din cauza „fricţiunilor create de Aeroportul din Timişoara”

Operatorul aerian privat Blue Air suspendă zborurile pe ruta Timişoara - Iaşi - Cluj începând cu data de 17 februarie 2018, din cauza 'fricţiunilor create de Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara', a anunţat compania.
Economica.net - vin, 02 feb. 2018, 15:08
UPDATE: Blue Air suspendă zborurile pe ruta Timişoara-Iaşi-Cluj, din cauza

‘Din cauza fricţiunilor create de Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, suntem nevoiţi să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timişoara – Iaşi – Cluj cu efect imediat. Este păcat că, după o lungă colaborare, să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezenţa companiilor româneşti pe piaţa din România deranjează din ce în ce mai tare’, a scris operatorul pe pagina sa de Facebook.

Operarea zborurilor pe această rută se suspendă începând cu data de 17 februarie 2018, precizează Blue Air.

În ceea ce-i priveşte pe pasagerii care şi-au achiziţionat bilete pentru aceste zboruri, compania dă asigurări că le va oferi ‘soluţii personalizate’.

‘Regretam situaţia întâmpinată. Pentru pasagerii afectaţi de această situaţie, vă rugăm să ne oferiţi prin intermediul unui mesaj privat codul rezervării dumneavoastră pentru a vă putea oferi soluţii personalizate’, transmit reprezentanţii Blue AIR.

UPDATE 23:00 Aeroportul Timişoara, după anunţul Blue Air de retragere a unei curse: Nu a existat nicio comunicare directă prealabilă între factorii decizionali direct implicaţi


Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara au anunţat, vineri, după anunţul companiei Blue Air privind retragerea cursei Timişoara – Iaşi, că activitatea se desfăşoară în baza unor contracte şi că până în momentul de faţă nu a existat nicio comunicare directă între cele două părţi, privind problemele apărute.

Într-un comunicat de presă, de vineri seară, al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara (AIT) se arată că nu poate fi vorba de o creştere a tarifelor în decizia companiei Blue Air de a retrage cursa aeriană Timişoara- Cluj- Iaşi.

”Operarea companiei Blue Air pe Aeroportul Timişoara se desfăşoară în baza contractelor de operare şi de handling încheiate între părţi. Tarifele de operare sunt cele publicate, în mod transparent, în AIP România şi aplicate, în mod nediscriminatoriu, absolut tuturor companiilor aeriene care operează pe Aeroportul Timişoara. Acestea nu au suferit modificări semnificative în ultimii cinci ani şi, prin urmare, nu poate fi vorba despre o creştere a tarifelor care să determine eventuale nemulţumiri ale operatorului aerian”, se arată în comunicat.

De asemenea, reprezentanţii AIT arată că programul de zbor al curselor se desfăşoară conform solicitărilor Blue Air.

”Programul de zbor al curselor pe Aeroportul Timişoara se desfăşoară în conformitate cu solicitările companiei Blue Air şi în corelare cu orele stabilite pentru operarea la / de la Cluj şi Iaşi. Aeroportul Timişoara nu a fost, nu este şi nici nu va deveni în viitorul apropiat un «aeroport coordonat de slot». Prin urmare, compania Blue Air nu are nicio restricţie impusă de către Aeroportul Timişoara cu privire la orele de operare a curselor”, mai arată sursa citată.

Prezenţa altor companii low cost nu afectează traficul Blue Air, arată cei de la AIT.

”Prezenţa altor operatori de tip low-cost pe Aeroportul Timişoara nu are cum să afecteze traficul companiei Blue Air dintr-un motiv foarte simplu: Blue Air este singura companie aeriană care efectuează curse aeriene pe ruta Timişoara – Iaşi – Cluj. Faptul că Wizzair şi Ryanair operează pe diferite aeroporturi din Anglia, Germania, Franţa, Spania, Belgia, Olanda şi Israel nu are cum să afecteze cusele operate de către compania Blue Air. Prin urmare şi afirmaţia potrivit căreia cursele operate de către Blue Air pe Aeroportul Timişoara sunt afectate de «prezenţa tot mai agresivă pe care companiile low-cost străine o au pe piaţa românească» este una eronată”, se mai arată în comunicatul Aeroportului.

Potrivit documentului, anunţul Blue Air a fost ”surprinzător”, deşi au existat unele neînţelegeri.

”Comunicatul de presă al companiei Blue Air a fost unul surprinzător pentru noi întrucât, chiar dacă au existat anumite neînţelegeri la nivel inter-departamental, nu a existat nicio comunicare directă prealabilă între factorii decizionali direct implicaţi în colaborarea dintre cele două societăţi, şi anume: Directori Comerciali, Directori Economici şi Directori Generali”, se mai arată în acelaşi comunicat.

Conducerea Aeroportului din Timişoara este de părere, totodată, că ”orice discrepanţă apărută în colaborarea dintre cele două societăţi poate fi rezolvată pe cale amiabilă, dacă acest lucru se doreşte”.

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...