”Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat în ianuarie 2018 o creştere de aproape 8%, după ce indicele BET, principalul indice al pieţei de capital locale, a închis luna la un nivel de 8.370 de puncte. Este cea mai bună lună ianuarie din ultimii şase ani pentru indicele BET. Avansul consemnat de bursa de la Bucureşti este al doilea cel mai mare din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, un ritm mai mare de creştere fiind înregistrat în ianuarie 2018 doar bursa de la Atena, potrivit datelor Reuters”, a informat bursa.
Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a avansat luna trecută tot cu 8% şi a ajuns la un nivel de 11.256 de puncte.
„Valoarea tranzactiilor cu actiuni a depăşit nivelul de 200 milioane de euro în ianuarie, pe fondul intensificării activităţii investitorilor. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost de 10,4 milioane euro în ianuarie, cu aproape un milion de euro peste media anului anterior”, a declarat Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.
Capitalizarea bursieră a companiilor românesti a depăşit 21 de miliarde de euro la finalul lunii trecute, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a ajuns la aproape 38,5 miliarde de euro.
„Este un început puternic, însă nu suficient, pentru a duce piaţa locală spre potenţialul maxim de lichiditate, care poate fi atins pe măsură ce vom implementa noi măsuri care să susţină dezvoltarea acesteia. Suntem optimişti pentru că, pe plan intern, tot mai multe companii sunt interesate să se listeze la BVB”, a susţinut Adrian Tanase, directorul general al BVB.