Călătoriile oferite cadou de Valentine’s Day sunt pe un trend pozitiv; city break-urile în Europa, cele mai cumpărate destinaţii

Sejururile sau biletele de avion oferite drept cadou pentru Valentine's Day se află pe un trend pozitiv, iar majoritatea agenţiilor de turism îşi adaptează tot mai mult ofertele la nevoile pieţei, astfel că îşi preîntâmpină clienţii cu pachete avantajoase către destinaţii populare, a declarat, pentru AGERPRES, Răzvan Pascu, specialist în marketing turistic.
Economica.net - Dum, 11 feb. 2018, 16:37
Călătoriile oferite cadou de Valentine's Day sunt pe un trend pozitiv; city break-urile în Europa, cele mai cumpărate destinaţii

„Cele mai căutate sunt city break-urile de două persoane, respectiv 3-4 nopţi. Printre avantajele acestui tip de evadare se numără costurile accesibile, destinaţia, care, de obicei, e reprezentată de un oraş turistic european, intervalul de zbor către acesta fiind de maximum 2-3 ore. Turiştii preferă, deci, câteva zile de relaxare, în detrimentul unei real concediu, care implică cercetări prealabile mai amănunţite, preţuri mai mari şi, eventual, zboruri lungi către destinaţii mai îndepărtate”, precizează Răzvan Pascu.

Acesta recomandă, atât pentru Valentine’s Day cât şi de Dragobete, destinaţii populare precum Praga, Amsterdam, Roma, Barcelona, Lisabona, Paris, Budapesta, Viena, Istanbul şi Londra.

„Atât tinerii, cât şi seniorii vor fi cuceriţi de capitalele europene, deoarece acestea reunesc atât distracţia inerentă primei categorii de vârstă, cât şi numeroase referinţe culturale, ori posibilităţi de agrement pe placul tuturor, restaurante, terase şi evenimente culturale ori artistice. Celor care vor să simtă cu adevărat vraja iubirii în aer le recomand Verona, Veneţia, oraşele din Alsacia (Franţa) sau Florenţa”, spune Răzvan Pascu.

Studiile de pe piaţa turismului arată un echilibru între cei care işi planifică online evadarea de Valentine’s Day. Răzvan Pascu apreciază că jumătate dintre români îşi planifică vacanţa prin intermediul agenţiilor online, în timp ce cealaltă jumătate îşi face rezervările individual, pe baza informaţiilor şi sfaturilor adunate de la prieteni, familie sau colegi.

„Oricum, românii încep să se familiarizeze şi să acorde încredere serviciilor online de turism, asta şi pentru ca tot mai multe agenţii de turism încep să acorde importanţă canalelor de promovare online, unde clienţii îşi exprimă, în timp real, aprecierile sau nemulţumirile referitoare la calitatea serviciilor oferite de către acestea”, spune Răzvan Pascu.

„Românii investesc tot mai mult în călătorii, plus că a început să apună vremea cadourilor convenţionale. Dincolo de semnificaţia acestei zile a îndrăgostiţilor, fie ca vorbim de Sf. Valentin sau de Dragobete, turiştii văd o oportunitate pentru a vizita destinaţiile mult dorite la preţuri mult mai accesibile, comparativ cu alte perioade din an. Fiind extrasezon, tarifele sunt considerabil mai mici, astfel că un city break într-un oraş european reprezintă varianta ideală de vacanţă cadou, din punct de vedere financiar. Şi mai este un lucru, la nivel mondial este o creştere masivă a călătoriilor pentru experienţe, dincolo de bifarea unor obiective turistice, iar Ziua Îndrăgostiţilor intră la categoria experienţe”, a adăugat Răzvan Pascu.

Pentru un city break la Roma de Valentine’s Day, preţurile încep de la 130 de euro de persoană, la Veneţia, de la 149 euro de persoană, în timp ce pentru Paris, de la 189 de euro, două nopţi de cazare şi zbor inclus. Pentru cei ce vor să pună un lacăt pe Podul Carol din Praga, preţurile încep de la 219 euro pentru un city break, la fel şi pentru Lisabona.

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...