Afacerile cu maşini au crescut anul trecut cu 11,1%

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut anul trecut cu 11,1% faţă de 2016, ritm încetinit faţă de cel din anul anterior, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 15,5%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.
Economica.net - lun, 12 feb. 2018, 08:23
Afacerile cu maşini au crescut anul trecut cu 11,1%

În 2016, afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au urcat cu 18% faţă de 2015, scrie News.ro.

Afacerile cu maşini au fost stimulate în 2017 de eliminarea timbrului de mediu pentru maşinile second-hand, de la 1 februarie, ceea ce a adus la creşterea masivă a înmatriculărilor.

”În anul 2017 comparativ cu anul 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 11,1% datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+50,6%), întreţinerea şi repararea autovehiculelor (+22,9%), comerţul cu autovehicule (+10,4%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+7,3%)”, se arată în comunicat.

Totodată, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în anul 2017 a înregistrat o cifră de afaceri cu 15,5% mai mare comparativ cu anul 2016.

Avansul a fost susţinut de activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+23,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+13,9%), activitǎţile agenţiilor turistice şi turoperatorilor (+12,2%) şi de la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blǎnurilor (+8,9%). Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au scăzut cu 17,5%.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...