În România mai sunt, conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, doar puţin peste 119.000 de magazine, cu aproximativ 30.000 mai puţine faţă de în 2006, înainte de aderarea României la UE, când existau aproximativ 149.000 de magazine. Aceasta în condiţiile în care marii jucători de pe această piaţă, majoritatea branduri internaţionale, au bifat lună de lună noi deschideri, inclusiv pe segmentul magazinelor mici, pentru a-şi securiza cota de piaţă şi a-şi asigura creşterea business-ului.
Cele mai mari schimbări s-au produs însă pe segmentul magazinelor de mari dimensiuni, de peste 10.000 de mp, care se limita la 16 unităţi în urmă cu zece ani şi care a ajuns acum să includă 75 de magazine. De 3,8 ori, până la 925 de magazine, a crescut şi numărul magazinelor cu suprafeţe cuprinse între 1.000 şi 2.499 de mp. De asemenea, o creştere importantă, de peste 3,2 ori, s-a înregistrat, potrivit datelor INS, şi pe segmentul magazinelor cu suprafeţe între 2.500 şi 4.999 de mp, al cărui număr a ajuns în 2016 la 219 unităţi.
Nu în ultimul rând, magazinele cu suprafaţă de peste 5.000 de mp au ajuns la 141 de unităţi, cu 2,7 ori mai multe decât cu zece ani în urmă.
În schimb, numărul aşa-ziselor buticuri de la colţul străzii cu dimensiuni de sub 120 de mp, s-a diminuat cu peste 21%, de la aproximativ 140.900 unităţi în 2006 la aproximativ 110.270 zece ani mai târziu.
Totodată, în scădere este şi numărul unităţilor cu suprafeţe între 121 şi 399 de mp, diferenţa este însă foarte mică, de numai 1,3%, în timp ce pe segmentul magazinelor cu 400-999 de mp, diferenţa este de 10%.
Ca ponderi, conform, datelor din 2016, 92,5% dintre magazine sunt de mici dimensiuni, de până în 120 de mp, 7% au până în 2.500 de mp, iar 0,3% au până în 10.000 de mp.