Unilever ameninţă că îşi va retrage publicitatea de pe platformele digitale precum Facebook sau Google

Producătorul de bunuri de larg consum Unilever, care dispune de unul din cele mai mari bugete de publicitate din lume, a ameninţat că îşi va retrage publicitatea de pe platformele digitale precum Facebook sau Google dacă acestea creează disensiuni în rândul societăţii sau nu reuşesc să protejeze copii, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 13 feb. 2018, 06:33
Unilever ameninţă că îşi va retrage publicitatea de pe platformele digitale precum Facebook sau Google

Keith Weed, directorul comercial de la Unilever, care produce săpunul Dove, supele Knorr sau îngheţata Magnum, a avertizat luni la conferinţa anuală a Interactive Advertising Bureau că unui mediu în care consumatorii nu au încredere în ceea ce văd online nu i se poate permite să persiste. Weed a cerut industriei tehnologiei să îmbunătăţească transparenţa şi încrederea utilizatorilor într-un moment în care să răspândesc online false informaţii (‘fake news’) şi conţinut ‘toxic’.

‘Unilever nu va investi în platforme sau medii care nu ne protejează copiii sau care creează diviziune în societate şi care promovează furia sau ura. Vom da prioritate investiţiilor în platforme responsabile care sunt angajate să creeze un impact pozitiv în societate’, a spus Keith Weed.

Directorul comercial de la Unilever nu a acuzat nicio platformă în mod concret dar a subliniat că încrederea în reţelele sociale este la cel mai scăzut nivel din cauza impresiei că acestea au o atitudine relaxantă când vine vorba de eliminarea conţinuturilor ilegale, imorale sau extremiste de pe site-urile lor.

‘Fake news, rasismul, sexismul, mesajele de ură răspândite de terorişti, conţinutul toxic destinat copiilor…este în interesul media digitale să ia acţiune faţă de acest subiect. Înainte ca utilizatorii să înceteze să mai urmărească, advertiserii vor înceta să mai facă publicitate iar editorii să înceteze să mai publice’, a spus Weed.

Unilever a alocat anul trecut aproximativ 7,7 miliarde de euro pentru marketing anul trecut. Publicitatea pe suport digital a reprezentat aproximativ o treime din cheltuielile sale, a precizat grupul anglo-olandez în septembrie.

În ultimii cinci ani, cheltuielile Unilever pentru media digitale s-au dublat în timp ce investiţiile în crearea de conţinut digital a crescut cu 60%.

Potrivit firmei de cercetare de eMarketer, în anul 2017 Google, filială a Alphabet, şi Facebook au atras jumătate din veniturile mondiale cu publicitatea online şi peste 60% în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...