Ruşii de la Vimetco au cheltuit 77 milioane de dolari la ALRO ca să economisească energie

ALRO Slatina a investit peste 77 de milioane de dolari pentru creşterea eficienţei energetice a producerii aluminiului. Peste 58 de milioane de dolari s-au dus pe investiţiile din producţia de aluminiu primar, peste 15,6 milioane la Alum Tulcea şi 3 milioane de dolari la aluminiu procesat.
Adrian N. Ionescu - joi, 09 feb. 2012, 10:04

Programul de investiţii pentru eficienţă energetică a permis companiei să crească producţia de la 240.000 de tone de aluminiu primar în 2005, la maximul de 288.000 tone de aluminium primar în 2008, fără o majorare semnificativă a consumului de energie, potrivit unui raport al Alro, trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

 

„Prin proiectele energetice din ultimii şase ani, am redus costurile, şi consumul scăzut pe tona de aluminiu ne-a ajutat să compensăm parţial creşterea preţului energiei”, a declarat Gheorghe Dobra, director general Alro Slatina şi preşedinte executiv al Vimetco, acţionarul majoritar al Alro.

 

Cheltuielile cu energia ale Alro pun cele mai mari probleme financiare administratorilor şi a acţionarilor majoritari ai Alro Slatina (simbol bursier ALR), care este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, dar este un consumator la fel de mare de energie.

 

Din cauza problemelor financiare, Grupul Vimetco îşi propusese anul trecut să vândă prin ofertă publică 21% din acţiunile pe care le are la Alro. Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, deţine împreună cu o firmă asociată, Conef, 87,96% din acţiunile Alro, iar 10,03% din acţiuni sunt ale Fondului Proprietatea.

 

Valoarea de piaţă a Alro este de peste 2,3 miliarde de lei, fiind a cincea cea mai mare companie românească de la Bursa de Valori Bucureşti, din acest punct de vedere, după OMV Petrom, BRD, Fondul Proprietatea şi Transgaz.

 

Alro a făcut cele mai mari investiţii energetice între 2006 si 2008 (peste 26 milioane de dolari) în şapte noi grupuri de transformare şi în 14 redresori, „pentru creşterea intensităţii curentului electric la cuvă, la halele de electroliză active, până la 120 kA“ spune raportul companiei.

 

Recent BERD a luat în analiză posibilitatea creditării Vimetco Power România cu peste 200 de milioane de euro pentru construcţia unei centrale pe gaze pentru producerea energiei electrice, de 250 de MW, în judeţul Tulcea.

 

Alro Slatina are peste 99% din acţiunile Alum Tulcea, care prelucrează minereul de bauxită pentru a obţine materia primă necesară la Slatina. Valoarea de piaţă a Alum Tulcea este de puţin peste 164 de milioane de lei, potrivit ultimului preţ de bursă, care are însă o relevanţă scăzută, tocmai din cauză că firma este practic scoasă de pe piaţa de capital.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...