ING a avut un profit de 1,19 miliarde euro în T4, , în creştere puternică dar sub estimări

Grupul olandez de servicii financiare ING, prezent şi în România, a înregistrat un profit net de 1,19 miliarde euro în ultimul trimestru al anului trecut, în creştere puternică faţă de nivelul de 130 milioane euro din aceeaşi perioadă a lui 2010, însă sub estimările analiştilor.
Economica.net - joi, 09 feb. 2012, 10:31

Media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg indica un profit net de 1,89 miliarde euro.

Rezultatele ING în perioada analizată includ efecte pozitive de 1,29 miliarde euro obţinute prin vânzarea unor active.

Pe ansamblul anului trecut, profitul net al ING a crescut de două ori, de la 2,8 miliarde euro la 5,7 miliarde euro.

ING trebuie să vândă până la sfârşitul anului viitor operaţiunile de asigurări, conform condiţiilor impuse de Comisia Europeană la avizarea ajutorului de stat primit de grup în urma crizei financiare mondiale din 2008-2009.

Grupul financiar mai are de restituit 3 miliarde euro statului olandez în contul ajutorului primit anterior şi a anunţat în luna ianuarie că obiectivul de a rambursa integral suma în acest an ar putea fi dificil de atins în condiţiile actuale.

„Situaţia economică a devenit mai dificilă în trimestrul al patrulea din 2011”, a declarat directorul general al ING, Jan Hommen, într-un comunicat transmis joi.

El a arătat că rezultatele operaţiunilor de asigurări au fost afectate sever de performanţele diviziei din SUA.

ING înregistrat un provizion de 1,1 miliarde euro înainte de taxe, din cauza dobânzilor mai mici şi situaţiei dificile de pe pieţele financiare, care au afectat afacerile din SUA.

Grupul a contabilizat de asemenea o pierdere de 348 milioane euro pe contracte de hedging în Olanda, Belgia, Luxembourg şi SUA.

În România, venitul ING a crescut în trimestrul al patrulea datorită volumelor mai ridicate de creditare, însă costurile operaţionale au urcat, se arată într-un raport al grupului.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu......
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...