Mercedes-Benz, principala marcă a grupului german, testează în prezent camioane electrice eActros cu o autonomie de până la 200 de kilometri.
‘În 2018 şi 2019, Daimler Trucks va investi, în medie, aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an în cercetare şi dezvoltare’, a precizat Daimler într-un comunicat. Compania a menţionat că accentul va fi pus pe dezvoltarea de mobilitate electrică, conectivitate şi tehnologie de conducere autonomă pentru vehiculele comerciale.
Grupul german a mai informat că până în 2020 Mercedes-Benz va testa camioane echipate cu 11 seturi de baterii şi două motoare pentru a vedea dacă vehiculele 100% electrice pot înlocui modelele cu motoare diesel. Cele două variante de camioane testate de Mercedes-Benz, cu o greutate de 18 respectiv 25 de tone, vor fi puse şi la dispoziţia unui grup test de clienţi în cursul acestui an.
Şi rivalii Daimler, inclusiv Tesla şi MAN, sunt într-o cursă pentru a lansa pe piaţă camioane electrice pentru a răspunde tranziţiei de la combustibili fosili spre vehicule ecologice şi a reduce poluarea.
La finele anului trecut, compania americană Tesla, care a revoluţionat industria automobilelor electrice, s-a orientat spre un alt segment al transportului rutier şi a prezentat modelul unui camion electric de mari dimensiuni. Camionul Tesla Semi are o autonomie de deplasare de 800 de kilometri atunci când este ‘încărcat la capacitate maximă şi are o viteză de croazieră’, declara atunci Elon Musk. Tesla nu a oferit detalii despre costurile şi locul de fabricaţie al noului model. Compania doreşte să înceapă producţia de serie la sfârşitul anului 2019.