Ryanair închide baza de la Timişoara

Gigantul low-cost Ryanair închide baza de la Timişoara, pe fondul unei performanţe comerciale slabe, a anunţat compania. Se menţin doar zborurile spre Milano şi Bucureşti, care vor fi operate cu alte avioane. 
Andrada Ghira - joi, 22 feb. 2018, 12:18
Ryanair închide baza de la Timişoara

Compania aeriană Ryanair a anunţat închiderea bazei de la Timişoara începând cu 25 martie. Cele două rute spre Milano şi Bucureşti din Timişoara vor continua să fie operate în programul de vară pentru acest an, dar fără ca operatorul să aibă un avion bazat la Timişoara, potrivit unui comunicat de presă. 

Toţi clienţii afectaţi vor fi notificaţi prin email şi sms. Aceştia vor putea primi înapoi banii plătiţi pe bilete sau pot alege alte opţiuni de transfer. 

„Decizia Ryanair de a închide baza de la Timişoara vine ca rezultat al unei slabe performanţe comerciale, într-o perioadă în care există cerere în creştere pentru avioanele Ryanair pe alte aeroporturi din Europa”, se mai arată în anunţul operatorului. 

Baza de la Timişoara este prima deschisă de companie în România, la 1 septembrie 2016, cu două luni mai devreme decât era programat. 

De la Timişoara, compania zboară spre Bruxelles, Berlin, Dusseldorf, Frankfurt, Milano, Londra şi Bucureşti. 

„Actualul program de iarnă al Ryanair include şapte rute din Timişoara, care vor fi operate aşa cum au fost planificate, până la închiderea bazei în 25 martie. Ne cerem scuze clienţilor pentru inconvenienţele create de această decizie”, spune David O’Brien, directorul comercial al companiei. 

Anunţul Ryanair vine după ce la începutul acestei luni compania Blue Air a anunţat că renunţă la operarea zborurilor de la Timişara către Iaşi şi Cluj Napoca începând cu 17 februarie.

„Din cauza fricțiunilor create de către Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara suntem nevoiți să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timișoara-Iași-Cluj cu efect imediat.
Este păcat ca după o lungă colaborare să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezența companiilor românești pe piața din Romania deranjează din ce în ce mai tare. Operarea zborurilor pe acestă rută se suspendă începând cu data de 17 Februarie 2018″, este mesajul companiei Blue Air publicat pe o reţea de socializare. 

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de intrare în faliment și că a obținut o nouă finanțare de 100 de milioane......
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...