Eurodeputata socialistă Ana Gomes: Oficialii europeni nu sunt proşti, Guvernul e cel care dezinformează Bruxellesul

Critici dure din partea unui europarlamentar socialist portughez la adresa Bucureştiului, după ce ministrul Justiţiei a propus revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Eurodeputata Ana Gomes declară la RFI că regretă decizia lui Tudorel Toader, dar precizează că se aştepta. Ana Gomes mai spune că dacă cineva dezinformează Bruxellesul în privinţa justiţiei din România acela este chiar Guvernul PSD-ALDE. „Oficialii europeni nu sunt proşti, ei obţin informaţii din multe surse din România. Socialiştii nu pot închide ochii în faţa corupţiei", mai afirmă ea.
Economica.net - sâm, 24 feb. 2018, 16:24
Eurodeputata socialistă Ana Gomes: Oficialii europeni nu sunt proşti, Guvernul e cel care dezinformează Bruxellesul

Reporter: Cum calificaţi propunerea făcută de ministrul român al Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi?

Ana Gomes: Regret că ministrul Justiţiei a propus acest lucru, dar nu pot spune că mă surprinde, pentru că atunci când am avut dezbaterea recentă din Parlamentul European, la care a fost prezent şi ministrul, mulţi dintre colegii mei români mi-au spus că e vorba de reformarea sistemului judiciar şi de curăţarea lui de interferenţele serviciilor secrete, dar mi s-a părut că era de fapt vorba de reprimarea luptei anticorupţie. Asta a fost percepţia mea, bazată pe ce am văzut şi pe ce am discutat cu diverse ONG-uri din România şi văzând ce descoperiri făceau jurnaliştii. Prin urmare, nu prea sunt surprinsă. Demonstrează ceea ce cred eu şi anume că aceste schimbări din sistemul judiciar, deşi o parte dintre ele ar putea fi justificate şi utile, ar putea fi doar un pretext pentru a bloca lupta anticorupţie. DNA a făcut o treabă foarte importantă, lucru recunoscut de toată lumea. Ministrul sau Guvernul nu pot însă face un lucru şi anume să nu ţină cont de ancheta OLAF, care evidenţiază nişte acuzaţii de corupţie foarte grave împotriva liderului partidului aflat la Putere, domnul Liviu Dragnea (…). Consider că nu putem continua să închidem ochii în faţa acestei chestiuni cruciale.

Rep.: Guvernul, reprezentanţii coaliţiei şi ministrul Justiţiei spun că oficialii europeni sunt dezinformaţi în privinţa situaţiei din România. Cum le răspundeţi?

A.G.: Dacă cineva îi dezinformează pe oficialii europeni, Guvernul României este cel care face asta, pretinzând că această reformă a justiţiei nu are nimic de-a face cu lupta anticorupţie şi omiţând faptul că există o anchetă foarte serioasă a OLAF, care lansează acuzaţii foarte grave la adresa multor oameni din România din diverse zone ale administraţiei, dar în special în partidul de guvernare, condus de domnul Liviu Dragnea. Cred că nu doar cetăţenii români au o problemă. Şi noi în familia socialiştilor avem o problemă dacă nu putem să vedem şi să cerem responsabilitate din partea unui partid, a unui Guvern, care e controlat întrucâtva de un individ care este acuzat de corupţie atât de autorităţile naţionale, cât şi de cele europene. Deci nu cred că există o dezinformare, ci tentative de dezinformare a oficialilor europeni, dar oficialii europeni nu sunt proşti, ei obţin informaţii din multe surse din România. Este şi cazul meu. Sunt în contact cu societatea civilă din România. Sunt convinsă că şi în rândul social-democraţilor există mulţi oameni care resping vehement corupţia. Corupţia nu este o problemă care afectează doar partidele din România, ci de oriunde. Este crucial ca oamenii care se declară împotriva corupţiei, care ştiu că există corupţie să iasă în faţă şi să vorbească împotriva corupţiei. Nu putem tolera corupţia, nu putem închide ochii. E o problemă de credibilitate.

Rep.: Ar trebui ca socialiştii europeni să discute cu colegii lor din PSD?

A.G.: Am avut deja o discuţie, când ministrul Justiţiei a venit în Parlamentul European acum câteva săptămâni, dar a fost o discuţie timidă. Foarte puţini oameni au ridicat într-adevăr problema corupţiei. Au ţinut-o întruna cu şarada aceasta cum că ar fi vorba doar de a curăţa justiţia de ingerinţele serviciilor secrete. A fost evident că era vorba şi despre corupţie, iar acum odată cu această mutare din partea Guvernului român devine limpede.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...