Comisia pentru buget din Senat: Raport de respingere a proiectului privind autovehiculele second-hand din străinătate

Comisia pentru buget-finanţe din Senat a dat un raport de respingere, marţi, proiectului legislativ care prevede că autovehiculele second-hand din străinătate vor fi comercializate doar de firme, iar persoanele fizice nu vor putea cumpăra decât cel mult un singur astfel de automobil în doi ani.
Economica.net - mar, 27 feb. 2018, 14:28
Comisia pentru buget din Senat: Raport de respingere a proiectului privind autovehiculele second-hand din străinătate

Propunerea legislativă are în vedere o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat şi eliminarea operaţiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziţionate în spaţiul intracomunitar şi revândute în România.

În prezenţa ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, senatorul UDMR Tanczos Barna a susţinut că legea ar trebui să prevadă o soluţie de impozitare în cazul persoanelor fizice care cumpără maşini second-hand din străinătate doar pentru le revinde.

Cât priveşte punctul de vedere al Ministerului Finanţelor, care nu susţine proiectul, acesta a fost că prevederile propuse de iniţiativa legislativă duc la încălcarea aquis-ului comunitar, directiva europeană privind TVA, nu au caracter fiscal şi nu sunt de natură să reglementeze legislaţia în domeniul fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...