Controale ale ANRE la companiile din energie după ce sistemul de transport al gazelor a fost la un pas de colaps. Ar putea urma amenzi

După scăderea presiunii la gaze în conductele Transgaz, care a făcut ca sistemul naţional de transport al gazelor să fie aproape de "starea de risc", mai multe echipe ale ANRE au mers ieri în control la sediile mai multor companii din sectorul gazelor, solicitând informaţii legate de posibilele dezechilibre create în piaţa de gaze, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Mihai Nicuţ - joi, 01 mart. 2018, 12:02
Controale ale ANRE la companiile din energie după ce sistemul de transport al gazelor a fost la un pas de colaps. Ar putea urma amenzi

Rezultatele controalelor ar fi făcut obiectul unei şedinţe a conducerii ANRE, care ar fi discutat, ieri seară, inclusiv despre posibilitatea de a aplica amenzi companiilor Transgaz, Engie, E.On şi OMV Petrom, potrivit surselor noastre. Nu se ştie încă dacă o decizie finală în acest sens a fost luată, dar, dacă va fi aşa, Transgaz riscă o amendă de 500.000 de lei, potrivit surselor noastre, care nu au putut preciza dacă vor fi amendate şi firmele private de distribuţie şi producătorul OMV Petrom.

Solicitată să confirme dacă a primit sau nu vreo amendă, Engie România neagă informaţia şi spune că a asigurat tot timpul catitatea de gaze pe care era obliogată să o asigure.

„ENGIE Romania si-a luat toate masurile pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale a portofoliului de clienti si a activat toate cele trei surse disponibile: producţia internă, înmagazinarea şi importurile. Gratie acestor masuri, pe toata durata valului de frig din ultimele zile, ENGIE Romania a fost cumulativ in excedent de aprovizionare. Infirmam informatia cu privire la amenda ANRE”, au transmis reprezentanţii Engie.

Reprezentantul unei alte companii vizate ne-a spus, sub protecţia anonimatului, că ieri au fost controale ale ANRE legate de dezechilibrarea sistemului de transport al gazelor, dar au spus, la rândul lor, că nu au primit vreo amendă.

Situaţia de acum seamănă cu cea din ianuarie 2016, când Transgaz ar fi urmat să plătească o amendă de 500.000 de lei, din aceleaşi motive, dar, în final, ANRE nu a mai aplicat-o.

Acum două zile, în contextul temperaturilor scăzute, Transgaz anunţa că sistemul naţional de transport (SNT) al gazelor se află la un pas de starea de risc, cantitatea de gaze din conductele magistrale fiind cu mult sub limita de funcţionare la parametri normali, ca urmare a consumului mare. Astfel, indicatorul Line Pack, care arată volumul efectiv de gaze care se află în sistem într-un anumit moment, era, miercuri, la ora 9:00, la nivelul de 33,6 milioane de metri cubi, cu puţin peste limita de 33 de miloane de metri cubi, care indică intrarea într-o stare de risc.

Transgaz explică, la capitolul ‘Limite de funcţionare ale SNT’, că starea optimă a SNT este la valoarea Line Pack de 41 milioane metri cubi plus/minus 1 milion de metri cubi, starea normală este între 38 şi 44 milioane de metri cubi, stări de dezechilibru există între 33 şi 38 milioane de metri cubi, iar, dacă valoarea indicatorului este de sub 33 milioane de metri cubi sau peste 46 de milioane de metri cubi, există stări de risc.

Totuşi, reprezentanţii companiei precizează, tot acolo, că ‘starea de dezechilibru pentru SNT, aşa cum este menţionată mai sus (când LP este cuprins între 33 ÷ 38 mil.Sm3 sau LP este cuprins între 44 ÷ 46 mil.Sm3), nu are ca şi consecinţă efectivă o stare de pericol cu privire la transportul gazelor în sistemul naţional de transport gaze, ci este o consecinţă directă a unor stări şi consumuri excepţionale’.

Cu o zi înainte, marţi, Transgaz anunţa că SNT este „în stare de dezechilibru”, cantitatea de gaze din conductele magistrale fiind sub limita de funcţionare la parametri normali. Astfel, indicatorul Line Pack era, marţi la ora 10:00, la nivelul de 36,4 milioane de metri cubi.

Potrivit unor informaţii publicate de Profit.ro, dezechilibrul major din piaţa de gaze, coroborat şi cu reducerea cu trei sferturi a importurilor de gaze ruseşti, a condus la oprirea centralei electrice pe gaze de la Brazi, deţinută şi operată de OMV Petrom.

„OMV Petrom a anunțat sistemul european de informare în domeniul energiei (REMIT), de închiderea în totalitate a centralei de la Brazi pentru ziua de 1 martie, motivul invocat fiind „presiunea redusă a gazelor din rețea”. Centrala a funcționat doar parțial și în cursul zilei de miercuri: la jumătate din capacitate (440 MW din totalul de 860 MW) în prima parte a zilei, până la ora 13, pentru ca apoi să scadă la o capacitate de 207 MW, potrivit REMIT”, scria Profit.ro în această dimineaţă.

Ieri, într-un articol publicat AICI, am solicitat o opinie referitoare la vinovaţii pentru situaţia din SNT luiDumitru Chisăliţă, expert în piaţa de gaze, fost director în Romgaz şi Transgaz, şi fondator al Fundaţiei Energia Inteligentă. Răsunsul scurt: Transgaz.

„Dezechilibrele sunt produse ca urmare a faptului că unii furnizori de gaze achiziționează mai puţine gaze decat vând la nivelul unei zile. Numele acestor furnizori este cunoscut de Transgaz, care monitorizează intrările si ieșirile din SNT. Actul legislativ numit Codul Reţelei este cel care ar fi trebuit să prezinte solutiile pentru prevenirea scăderii Line Pack ului. Spun că acest Codul Retelei ar fi trebuit să prevină o astfel de situatie, dar nu este functional si permite astfel de situatii. Cine este de vină? După aprobarea legii gazelor, Transgaz trebuia să realizeze un Cod funcţional. Deşi această obligaţie are 6 ani, ea nu s-a realizat. Situaţia de faţă s-a intamplat în fiecare iarnă din ultimii şase ani fără sa se schimbe nimic. De vineri se încălzește şi până iarna viitoare nu va mai vorbi nimeni despre asta„, a spus Dumitru Chisăliţă.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...