Daea: Programul pentru creşterea porcilor Bazna şi Mangaliţa va fi continuat timp de 8 ani

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, marţi, în satul Nou, comuna sibiană Roşia, la prima livrare de purcei de la un furnizor către un crescător în cadrul programului guvernamental de susţinere a creşterii raselor autohtone Mangaliţa şi Bazna, el arătând că sunt depuse solicitări de la peste 5.000 de crescători, iar programul va fi continuat timp de opt ani.
Economica.net - mar, 06 mart. 2018, 17:57
Daea: Programul pentru creşterea porcilor Bazna şi Mangaliţa va fi continuat timp de 8 ani

‘Evident că acest program va continua an de an, timp de opt ani (…) Îl vom continua şi îl vom realiza în aşa fel încât să satisfacem şi pe crescătorii de material biologic, dar într-un final şi pe consumatorul care aşteaptă să mănânce un porc bun’, a afirmat ministrul Agriculturii, care şi-a exprimat speranţa că pe rafturile magazinelor vor fi disponibile cât mai curând produse realizate din carna porcilor din aceste rase.

El a subliniat că s-au înscris până în prezent peste 5.000 de crescători care doresc să primească purcei din cele două rase, iar necesarul pentru satisfacerea acestei cereri ar fi de cel puţin 50.000 de purcei, însă acest număr va fi asigurat în timp, pentru că în prezent mai sunt în România numai 188 de fermieri care mai deţin material biologic din cele două rase.

‘Spuneam de la bun început: România, din nefericire, a abandonat aceste două rase. Prin grija multora din România, şi în situaţia asta se află 188 de fermieri sau de crescători care au material biologic, prin grija lor, prin multiplicarea materialului biologic (vom face faţă n.red.) la toate solicitările pe care le au cei care s-au înscris în program (…) Însă sigur, ştiţi foarte bine că acest porc nu creşte peste noapte, iar în perioada asta unii cresc şi ajung la 130 de kilograme, alţii se reproduc, luăm purceii şi îi distribuim. Îi vom avea în timp’, a afirmat ministrul Agriculturii.

El a arătat că ministerul va stimula şi pe cei 188 de crescători actuali să îşi mărească efectivul matcă, pentru a putea spori numărul de livrări.

Ministrul Daea a relatat că a ajutat cu mâna lui la preluarea şi încărcare celor 38 de purcei, fiecare de 10-15 kilograme, care au fost preluaţi de la gospodarul din comuna Roşia pentru a fi livraţi în satul sibian Bradu. ‘Unii dintre purcei au avut şi 15 kilograme, pentru că i-am simţit la mână când i-am luat’, a spus ministrul Daea.

El a participat în curtea gospodarului din satu Nou şi la o degustare de carne de porc Mangaliţa, iar înainte de a pleca a fost abordat de mai mulţi locuitori din sat, ocazie cu care i s-a oferit de către o femeie şi o pâine ardelenească mare, în formă de inimă.

‘Avem bani în buget pentru acest program disponibili la MADR imediat când vom da drumul la program. Producătorii de material biologic, cei care au matca şi livrează purcei, primesc banii necesari, respectiv 250 de lei pe fiecare purcel, iar procesatorii îi vor transporta şi vor încheia un contract de livrare cu crescătorii de porci graşi. Aceştia vor anunţa procesatorul când ajunge la o greutate de minimum 130 de kilograme să vină să ia porcul şi să-l sacrifice, dându-i banii necesari şi anume minimum 11 lei pe kilogramul de porc viu, în aşa fel încât toţi să fie siguri de rezultatul muncii lor. Cei care livrează purceii respectivi, se ştie că primesc banii imediat, iar cel care creşte porcul gras, în momentul în care iese de pe poartă. Porcul este cântărit şi producătorul este plătit pentru munca lui, iar procesatorul are politica lui comercială pentru valorificarea acestei cantităţi’, a declarat săptămâna trecută ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o conferinţă de presă.

Guvernul a aprobat în 10 ianuarie o schemă de sprijin financiar pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa de care vor beneficia în perioada 2018 – 2020, fondurile totale alocate depăşind 4 milioane de euro.

Potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei primare, vor primi cu titlu gratuit un număr par de purcei, minimum doi şi maximum zece, pentru creştere, îngrăşare şi livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.

‘Purceii pentru creştere şi îngrăşare sunt preluaţi de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, în baza unui contract de livrare şi transportaţi crescătorilor de porci. Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel’, se preciza într-un comunicat al Guvernului.

Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de eligibilitate, printre care: să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit un număr par de purcei, minim 2 şi maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract.

‘În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, crescătorii de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa şi procesatorii/alte persoane juridice pot solicita înscrierea în program, în baza unei cereri, care se depune la direcţia agricolă judeţeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum şi în registrul de evidenţă al ajutorului de minimis. Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 milioane lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat’, se menţiona în comunicat.

Efectele aşteptate în urma derulării acestui program sunt: creşterea numărului de capete şi conservarea celor două rase de porci, dar şi echilibrarea balanţei comerciale cu acest produs, în condiţiile în care în topul importurilor din ţările UE şi terţe, domină de ani buni carnea de porc proaspătă şi refrigerată, România asigurând doar jumătate din necesarul de consum.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...