Hidroelectrica a obţinut în 2017 cel mai mare profit brut din istoria companiei – 1,6 miliarde de lei

Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria companiei, a declarat, miercuri, Bogdan Badea, directorul general al companiei.
Economica.net - mie, 07 mart. 2018, 12:21
Hidroelectrica a obţinut în 2017 cel mai mare profit brut din istoria companiei - 1,6 miliarde de lei

‘Potrivit rezultatelor neauditate, estimăm un profit brut de 1,6 miliarde de lei, cel mai bun de până acum în istoria companiei. Rezultatul s-a datorat disponibilităţii hidroagregatelor şi controlului pe costuri. Producţia a fost de 14 TWh, faţă de 14,5 TWh prognozat. A fost un an sub media multianuală din punct de vedere hidrologic’, a spus Badea.

Potrivit acestuia, pe primul semestru compania a realizat doar 32% din investiţiile bugetate, însă, în al doilea semestru, investiţiile au fost realizate la nivelul a peste 90% din cele bugetate, astfel că, per total, valoarea indicatorului a ajuns la 62% la nivelul întregului an. Cifra de afaceri a ajuns la 3,287 miliarde de lei, cu 3% sub cea estimată.

Totodată, anul trecut, compania a renegociat contractul colectiv de muncă şi a majorat cu 15% salariile angajaţilor, cu 6% anul trecut şi cu restul în acest an, concomitent cu transferul contribuţiilor sociale.

Guvernul a aprobat în 2013 o strategie de privatizare a Hidroelectrica prin listarea la bursă a 15% din acţiuni. Ulterior, Guvernul şi-a propus listarea a 10% din companie. Hidroelectrica a fost în insolvenţă între anii 2012 şi 2016.

La mijlocul lunii februarie, ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că Hidroelectrica nu este momentan suficient de atractivă pentru a fi listată la bursă, după perioada de insolvenţă, astfel că are nevoie de consolidare pentru a ajunge pe piaţa de capital.

‘După părerea mea, este cam devreme să vorbim de Hidroelectrica la bursă, ea a trecut printr-o boală destul de grea şi a ieşit din boala asta grea, a scăpat, ca orice persoană bolnavă a ieşit uşor slăbită. Eu cred că pentru a ajunge la bursă, Hidroelectrica trebuie să devină mai atractivă, să pună carne pe ea, să se mai îngraşe’, a spus ministrul.

Când a fost întrebat dacă se referă la extinderea activităţii companiei în alte sectoare, el a răspuns: ‘Nu se pune problema să intre în alte sectoare de activitate, ci să se consolideze, ca să pot să mă duc cu ea la bursă’.

Te-ar mai putea interesa și
Nuclearelectrica  – Fitch a revizuit perspectiva ratingului de la stabilă la negativă
Nuclearelectrica – Fitch a revizuit perspectiva ratingului de la stabilă la negativă
Agenţia Fitch a revizuit perspectiva ratingului Societăţii Naţionale Nuclearelectrica de la stabilă la negativă, confirmând în acelaşi timp ratingul IDR (Long-Term Issuer Default Rating) la......
Fostul director FMI, spaniolul Rodrigo Rato, condamnat la 4 ani și 9 luni de închisoare pentru corupție și delicte fiscale
Fostul director FMI, spaniolul Rodrigo Rato, condamnat la 4 ani și 9 luni de închisoare pentru corupție și delicte fiscale
Fostul director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), politicianul de dreapta spaniol Rodrigo Rato, a fost condamnat ...
Animawings a recepționat și al doilea avion Airbus A220
Animawings a recepționat și al doilea avion Airbus A220
Animawings a recepționat și al doilea Airbus A220 înregistrat în România. Acestea sunt cele mai noi avioane deținute ...
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 - 20 decembrie 2024, ...