Renault va prezenta în august un nou crossover bazat pe platforma Dacia

Grupul auto francez Renault va prezenta la următorul salon auto de la Moscova un crossover compact, o nouă siluetă în gama Renault, care va permite grupului francez să îşi continue creşterea pe piaţa internaţională, transmite Reutres.
Economica.net - lun, 12 mart. 2018, 17:24
Renault va prezenta în august un nou crossover bazat pe platforma Dacia

Salonul auto de la Moscova se va desfăşura în perioada 29 august – 9 septembrie.

‘Vom prezent un C-Crossover care va fi produs şi comercializat în Rusia în 2019. Va fi o ofertă suplimentară, care va continua povestea SUV în Rusia’, a declarat directorul de vânzări de la Renault, Thierry Koskas, la Salonul auto de la Geneva.

Renault comercializează în prezent în Rusia SUV-urile Duster şi Kaptur, citadina Sandero şi berlina Logan, la care se adaugă automobilele din gama Lada (Granta, Vesta, Xray), ale căror vânzări sunt înscrise în prezent în bilanţul grupului francez.

Pe lângă Rusia, unde va fi bazat pe platforma Dacia, noul crossover va fi produs şi în China, dar pe baza unei alte platforme, precum şi în Brazilia şi Coreea de Sud. În schimb, o decizie cu privire la comercializarea noului model în Europa nu a fost luată încă.

În urmă cu o săptămână, un alt oficial de la Renault, Bruno Ancelin, vicepreşedinte responsabil de planificare produs, a anunţat şi el că Renault va prezenta, la finele lunii august, la Salonul auto de la Moscova, un SUV Dacia Duster ‘premium’, o versiune mai scumpă şi mai rafinată a modelului actual. Bruno Ancelin a mai spus că modelele asiatice nu vor fi bazate pe platforma Dacia, ci pe cea a viitorului Renault Clio, care va fi prezentat la Salonul auto de la Paris din luna septembrie.

Grupul Renault-Nissan-Mitsubishi deţine mai multe uzine în Rusia, iar alianţa este de asemenea acţionar majoritar la grupul Avtovaz (producătorul Lada) din 2014.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
BCE avertizează că sporirea fricţiunilor comerciale aduce un risc suplimentar la adresa economiei zonei euro și amenință să amplifice vulnerabilitățile sistemului financiar
BCE avertizează că sporirea fricţiunilor comerciale aduce un risc suplimentar la adresa economiei zonei euro și amenință ...
Sporirea fricţiunilor comerciale reprezintă un risc suplimentar la adresa economiei zonei euro şi ameninţă să amplifice vulnerabilităţile sistemului financiar din regiune, a avertizat......
ANPC a dat amenzi de 1,2 milioane de lei după ce a verificat peste 400 de comercianți de pneuri uzate din toată țara
ANPC a dat amenzi de 1,2 milioane de lei după ce a verificat peste 400 de comercianți de pneuri uzate din toată țara
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, la nivelul întregii țări, în perioada ...
Ilie Bolojan: Votul la alegerile prezidențiale de dumincă va avea efect și asupra alegerilor parlamentare
Ilie Bolojan: Votul la alegerile prezidențiale de dumincă va avea efect și asupra alegerilor parlamentare
Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, candidat pentru Senat, consideră că votul de duminică la prezidenţiale va avea efect ...
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Voluntari
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Voluntari
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al șaselea magazin din județul Ilfov, informează ...