Aproximativ 85% dintre cetăţenii UE pierd anual peste 5 miliarde de euro pentru că nu cer despăgubiri pentru zboruri întârziate sau anulate

Aproximativ 85% dintre cetăţenii Uniunii Europeane (UE) nu îşi cunosc drepturile ca pasageri ai liniilor aeriene şi pierd peste 5 miliarde de euro în fiecare an pentru că nu cer despăbugiri pentru zborurile întârziate, anulate sau suprarezervate, potrivit unui studiu efectuat de AirHelp, lider mondial în obţinerea de compensaţii pentru pasagerii companiilor aeriene, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 13 mart. 2018, 14:51
Aproximativ 85% dintre cetăţenii UE pierd anual peste 5 miliarde de euro pentru că nu cer despăgubiri pentru zboruri întârziate sau anulate

Totodată, potrivit acestui studiu, 53% dintre pasagerii care au probleme cu zborurile lor consideră că au dreptul să primească o compensaţie de până la 600 euro, iar 44% dintre pasagerii afectaţi de zborurile întârziate sau anulate nu depun o plângere, scrie News.ro.

În acelaşi timp, 66% dintre pasagerii afectaţi de întârzierea, anulare sau suprarezervarea unui zbor susţin că transportatorii aerieni nu îi informează despre drepturile lor.

“Legislaţia UE 261 care protejează drepturile călătorilor este foarte valoroasă. Cu toate acestea, pasagerii încă se simt neputincioşi în relaţia cu companiile aeriene şi mulţi dintre aceştia pierd compensaţiile la care au dreptul, pentru că nu depun cerere. În fiecare an, aproape 13 milioane de pasageri lasă peste 5 miliarde de euro în mâinile companiilor aeriene, care le datorează despăgubiri după întreruperile neplăcute ale zborurilor”, a declarat directorul AirHelp, Henrik Zillmer, în cadrul comunicatului.

Astfel, în ciuda legii EC 261, existente de 14 ani, care reglementează dreptul pasagerilor la despăgubiri, aceştia nu aplică pentru compensaţii din următoarele motive: nu ştiu că au acest drept (42%), nu cred că sunt eligibili pentru despăgubire (36%) şi nu ştiu cum să depună o reclamaţie (24%).

În ce priveşte România, AirHelp a identificat în 2017 peste 42.000 de pasageri români eligibili pentru despăgubiri. Dacă le-ar solicita, valoarea lor ar fi de 12 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...