„Concret, la momentul ăsta nu avem nimic. Promisiuni că doamna ministru, în decursul acestei săptămâni, va aduce soluţii strict tehnice care să spună că am redus cu atât şi o să vă încadraţi în procentul de 30%. Sau ne mai trebuie x procente, ne mai lăsaţi o perioadă de timp. (…) E vorba de cum repartizăm ca să fie pentru toată lumea, după meritul fiecăruia. Acolo e marea problemă şi asta aşteptăm să vedem cum facem. Că sunt o parte din salarii, dar trebuie să fie pentru toată lumea. Nu ştiu dacă la ceea ce aţi auzit coroborează cu 30%. În niciun caz. Şi noi încercăm. Asta am încercat şi cu ceilalţi colegi astăzi, să găsim o modalitate să putem să depăşim acea variantă de 30%, să ne apropiem cu ceva” a spus, la finalul negocierilor de la Ministerul Sănătăţii, liderul federaţiei sindicale Sanitas, Leonard Bărăscu.
La rândul său, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că nu se poate renunţa la plafonul de 30 la sută impus prin legea salarizări unitare în privinţa sporurilor.
„Sporurile rămân plafonate la 30 la sută. Este vorba despre regulamentul sporurilor, acolo am avut discuţii, pentru că au fost nişte amendamente acceptate în Parlament la Ordonanţa 91 şi s-a discutat despre baza de calcul. Deci încă discutăm pe această bază. Am discutat şi vom propune alte soluţii”, a spus Sorina Pintea.
Ea a precizat că miercuri va fi organizată o dezbatere publică pe tema Regulamentului de sporuri: „Vom face noi analize, vom reaşeza Regulamentul de sporuri pe categorii de personal pentru că ne interesează soarta personalului medical şi a angajaţilor din sistem”.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că, în opinia sa, nu este cazul ca angajaţii din sănătate să declanşeze un conflict de muncă.
iderii Sanitas au anunţat, luni, că încep procedurile de declanşare a conflictului colectiv de muncă şi că primele acţiuni de protest vor fi în 20, 22, 27 şi 29 martie, când vor fi pichetate sediile ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor.
Reprezentanţii confederaţiei sindicale au anunţat că în jurul datei de 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.
Sindicaliştii cer acordarea creşterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, renunţarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite, adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10, negocierea şi încheierea Contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate „Sănătate” şi „Asistenţă socială” şi recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale de la 1 ianuarie 2018, respectiv de transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, într-o conferinţă de presă, că ar fi „o ipocrizie” din partea Sanitas declanşarea grevei, în condiţiile în care veniturile nete ale cadrelor medicale vor creşte şi că ea va continua discuţiile cu sindicatele.