Comisia Europeană a prezentat măsuri pentru reducerea creditelor neperformante din sectorul bancar

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, un plan de măsuri pentru reducerea creditelor neperformante în sectorul bancar, o moştenire din perioada crizei financiare globale care afectează încă anumite bănci europene, în special cele italiene, informează AFP.
Economica.net - mie, 14 mart. 2018, 11:40
Comisia Europeană a prezentat măsuri pentru reducerea creditelor neperformante din sectorul bancar

Pachetul de măsuri se bazează pe eforturile continue depuse de statele membre, de autorităţile de supraveghere, de instituţiile de credit şi de UE, care au dus la scăderea în ultimii ani a volumului de credite neperformante din bănci şi din statele membre ale UE. Acest pachet completează acţiunile privind uniunea pieţelor de capital şi reprezintă un pas esenţial în direcţia finalizării uniunii bancare, una dintre priorităţile de prim ordin convenite de liderii UE în vederea consolidării uniunii economice şi monetare a Europei.

‘Trebuie să profităm de faptul că Europa şi economia sa se redresează pentru a accelera reducerea creditelor neperformante. Acest lucru este esenţial pentru a reduce şi mai mult riscurile din sectorul bancar european şi a consolida rezistenţa acestuia. Dacă vor avea mai puţine credite neperformante în bilanţ, băncile vor putea să acorde mai multe credite gospodăriilor şi companiilor’, a declarat vicepreşedintele Comisiei responsabil cu stabilitatea financiară, Valdis Dombrovskis.

Prin pachetul prezentat miercuri, Executivul comunitar vrea ca băncile să pună deoparte fondurile necesare pentru a acoperi riscurile legate de creditele pe care le vor acorda în viitor şi care ar putea deveni neperformante. În acest sens, Comisia propune
introducerea de niveluri minime comune de acoperire pentru împrumuturile nou acordate care devin neperformante. De asemenea, Comisia propune de asemenea ca băncile şi debitorii să poată conveni în prealabil asupra unui mecanism accelerat de recuperare a valorii creditelor garantate cu garanţii reale. În plus, executivul comunitar propune promovarea dezvoltării pieţelor secundare pentru creditele neperformante, prin armonizarea cerinţelor şi prin crearea unei pieţe unice la nivelul UE pentru administrarea creditelor şi transferul de credite bancare către terţi.

Potrivit celor mai recente cifre ale Băncii Centrale Europene în trimestrul al treilea al anului trecut stocul de credite neperformante din bilanţurile băncilor europene se ridica la 760 miliarde de euro, cu aproximativ 200 miliarde de euro mai puţin decât în urmă cu doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Bani din redescoperirea emoţiilor copilăriei. Zelateria rulează afaceri de 1,3 milioane euro din deserturile copilăriei: Savarina, Amandina, Carpaţi
Bani din redescoperirea emoţiilor copilăriei. Zelateria rulează afaceri de 1,3 milioane euro din deserturile copilăriei: ...
Ana Consulea a lansat proiectul Zexe Braserie în urmă cu un deceniu. Între timp, compania a crescut și a ajuns să aibă mai multe divizii. Decizia de rebranding a fost luată încă din 2023......
În doar o lună, au primit aviz final de la ANRE proiecte energetice cât un reactor de la Cernavodă. Capacități energetice de peste 4.000 MW au acum toate autorizațiile obținute
În doar o lună, au primit aviz final de la ANRE proiecte energetice cât un reactor de la Cernavodă. Capacități energetice ...
Doar în octombrie, 21 de centrale electrice viitoare au primit toate avizele, iar capacitatea lor instalată este de peste ...
Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară
Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață ...
Peste 136.000 de tranzacții cu unități individuale au fost parafate în primele zece luni din acest an, potrivit calculelor ...
România are în pivință 210 milioane de litri de vin, un maximum al ultimilor cinci ani. Este presiune pe preț la nivel local
România are în pivință 210 milioane de litri de vin, un maximum al ultimilor cinci ani. Este presiune pe preț la nivel ...
Stocurile de vin ale României au depășit anul acesta, pentru prima dată din 2019 încoace, pragul de 2 milioane de hectolitri. ...