Premierul slovac Robert Fico anunță că va demisiona

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a anunţat miercuri că este gata să demisioneze, informează AFP.
Economica.net - mie, 14 mart. 2018, 18:27
Premierul slovac Robert Fico anunță că va demisiona

‘Astăzi, mi-am oferit demisia preşedintelui republicii, Andrej Kiska. (…) Dacă preşedintele acceptă, sunt gata să demisionez mâine’, a declarat Fico.

Şeful executivului slovac a făcut anunţul în prezenţa liderilor partidelor componente ale coaliţiei guvernamentale, Most-Hid (centru dreapta) şi Partidul Naţional Slovac (SNS, dreapta naţionalistă), Bela Bugar şi Andrej Danko, după o întâlnire cu preşedintele ţării.

Potrivit lui Robert Fico, 53 de ani, ţara riscă însă să cadă pradă haosului ‘dacă oamenii opoziţiei actuale preiau puterea’. El doreşte să evite alegerile anticipate.

Jan Kuciak, împuşcat mortal împreună cu logodnica sa, la finalul lunii februarie, investiga corupţia şi presupusele legături între responsabili politici slovaci şi oameni de afaceri italieni suspectaţi de a fi în legătură cu mafia calabreză, ‘Ndrangheta.

Asasinarea celor doi tineri a provocat o criză politică în Slovacia, ţară în care zeci de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a demonstra împotriva corupţiei şi a cere plecarea din funcţie a lui Robert Fico.

Conform unui sondaj recent realizat de institutul Focus, citat de AFP, 62% dintre slovaci se pronunţă în favoarea demisiei actualului premier, faţă de 13% care consideră că ar trebui să rămână la conducerea guvernului.

Potrivit cotidianului Sme, vicepremierul Peter Pellegrini, 42 de ani, ar putea fi candidatul partidului Smer-SD al lui Fico la succesiunea în fruntea executivului de la Bratislava.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...