Nemţii de la Fränkische îşi extind activitatea de producţie în România, la trei ani de la intrarea pe piaţă

Producătorul german de tuburi și sisteme de plastic și metal, Fränkische, îşi extinde prezenţa pe piaţa din România. Prezenţi de trei ani cu o unitate de producţie şi un depozit în parcul logistic de la Turda dezvoltat de CTP, nemţii au mai închiriat 7.000 de mp. 
Andrada Ghira - joi, 15 mart. 2018, 09:34
Nemţii de la Fränkische îşi extind activitatea de producţie în România, la trei ani de la intrarea pe piaţă

Fränkische România, parte a grupului german Fränkische, a închiriat în 2015 un spaţiu de 3.400 de mp în CTPark Turda, unde a deschis un depozit şi o unitate de producţie. 

Producătorul german a mai închiriat o suprafaţă de circa 7.000 de mp în parcul logistic de la Turda. 

Noua clădire va fi folosită atât pentru activități de depozitare, cât și de producție. Lucrările de construcție pentru această extindere au fost demarate în luna mai a anului trecut au fost finalizate în februarie 2018. 

„Am luat decizia de a ne extinde spațiile odată cu creșterea afacerii noastre în zonă și consider că această nouă clădire constituie un atu pentru creșterea cifrei de afaceri a FRÄNKISCHE Romania, prin scăderea timpului de livrare și creșterea flexibilității. Colaborăm extrem de bine cu cei de la CTP, de aproape trei ani, și sunt sigur că aceasta este o nouă etapă dintr-un parteneriat de foarte lungă durată”, a declarat Paul Cioban, directorul fabricii Fränkische România din Turda.

CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A din România, cu peste 700.000 mp suprafață închiriabilă situată în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara, Turda. 

Fränkische România avea la finele lui 2016 un număr de 47 de angajaţi şi afaceri de aproape 13 milioane de euro, în creştere de la cinci miloane de euro în 2015, primul an pentru care a raportat o cifră de afaceri. 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...