MApN: România, pe primul loc în NATO la alocări bugetare pentru înzestrare

România se află pe primul loc în NATO la alocări bugetare pentru înzestrare, potrivit raportului anul al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Ministerul Apărării Naţionale (MApN) într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 16 mart. 2018, 16:16
MApN: România, pe primul loc în NATO la alocări bugetare pentru înzestrare

‘MApN salută raportul anual al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, făcut public ieri, 15 martie, la sediul Alianţei. Conform documentului, cheltuielile României în ceea ce priveşte bugetul apărării au crescut semnificativ în 2017, apropiindu-se de pragul de 2% din PIB. Procentul cheltuit pentru înzestrare situează ţara noastră pe primul loc în cadrul Alianţei, cu 33 la sută. Tot pe primul loc, România se află şi în ceea ce priveşte rata creşterii bugetului apărării, comparativ cu anul precedent’, precizează MApN.

Potrivit sursei citate, după aproape un deceniu, România a reuşit, în 2017, să contracareze subfinanţarea Armatei, a alocat Apărării 2% din PIB şi va continua să facă acest lucru până în 2026.

În baza execuţiei bugetului pe anul 2017, cheltuielile pentru Apărare au fost de 14,764 miliarde de lei, 33 de procente din această sumă fiind direcţionate pentru achiziţii de echipamente majore, adică 1,81% din PIB-ul estimat la momentul aprobării bugetului, clasând România pe locul 6 în cadrul NATO la acest indicator, precizează MApN.

Conform aceleiaşi surse, în anul 2016, bugetul Apărării a fost de 11,230 miliarde lei, în timp ce în 2017 a fost de 16,322 miliarde lei. Creşterea a fost de 5,092 miliarde lei, adică peste 45 de procente, fiind una dintre cele mai mari creşteri a cheltuielilor pentru Apărare.

‘Astfel, se reconfirmă angajamentul de substanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin României pe toate temele importante de pe agenda NATO, fundamentat pe decizia naţională de asigurare a resurselor bugetare necesare pentru modernizarea şi consolidarea capabilităţilor de apărare. Se pune în practică, astfel, angajamentul asumat în Ţara Galilor în acest domeniu – Defence Pledge. Prin finanţarea adecvată a programelor de achiziţii de echipamente/tehnică esenţiale pentru înzestrarea structurii de forţe şi revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, abordate cu prioritate anul trecut şi pe parcursul acestui an, ţara noastră demonstrează că îşi îndeplineşte obligaţiile ca membru al NATO şi că este un aliat credibil şi predictibil în această regiune a Europei’, mai precizează comunicatul MApN.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...