Start Up Nation 2018: Ministrul pentru Mediul de Afaceri se aşteaptă la un număr dublu de aplicanţi şi vrea simplificarea programului

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că se aşteaptă să fie depuse un număr aproape dublu de solicitări pe programul Start Up Nation din acest an, comparativ cu 2017, el susţinând că ministerul doreşte simplificarea acestuia, astfel încât organizează consultări şi discuţii cu cei implicaţi în program, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 16 mart. 2018, 18:56
Start Up Nation 2018: Ministrul pentru Mediul de Afaceri se aşteaptă la un număr dublu de aplicanţi şi vrea simplificarea programului

„Ne aşteptăm la un număr mai mare de aplicanţi. Cred că va fi aproape dublu faţă de numărul solicitărilor de anul trecut”, a spus Radu Oprea la sfârşitul unei dezbateri privind antreprenoriatul, conform News.ro.

Ministrul a adăugat că în această perioadă au fost consultări cu cei implicaţi în programul Start Up Nation, astfel încât să poată fi îmbunătăţită ediţia din 2018.

„Am fost într-o perioadă de consultări şi de discuţii cu toţi cei care sunt implicaţi, de la beneficiarii programului Start Up Nation la consultanţi, la băncile partenere, astfel încât să putem lansa un Start Up Nation 2018 în care să arătăm că am învăţat ceva din 2017. Şi am lansat câteva principii la Consiliul Consultativ de Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în care am spus că ne dorim simplificare şi uniformizare. Simplificare în ceea ce priveşte felul în care poţi aplica, uniformizare şi transparenţă în luarea deciziilor şi de aceea vom publica, împreună cu băncile partenere, ghidurile de bună practică, astfel încât deciziile pe care le iau şi felul în care abordează Start Up Nation într-o bancă parteneră să fie unitar şi să aibă acelaşi conţinut, indiferent de cei cu care lucrăm ca parteneri” a spus Oprea.

Potrivit acestuia, procedura privind noul program va fi simplificată pentru că de fapt Start Up Nation se referă la debutul unei afaceri, la „trezirea spiritului antreprenorial”.

„Simplificare înseamnă ca partea de plan de afaceri să fie foarte uşor de realizat, cu cerinţele care astăzi sunt legate de proiecţii financiare şi care nu erau unitare în diversele regiuni ale ţării, să fie uniformizate, să fie lucrurile foarte simple pentru că, de fapt, Start Up-ul se referă la debut, la partea de trezire a spiritului antreprenorial şi la partea de şansă, şansa de a putea să devii antreprenor, şansa de a putea să îţi iei destinul în propriile mâini şi de a avea o afacere de succes într-o zi” a mai spus Radu Oprea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...