Mariana Gheorghe pleacă de la Petrom la 30 aprilie. Christina Verchere, noul CEO, îşi începe mandatul la 1 mai

Noul director general al OMV Petrom, Christina Verchere, îşi va începe activitatea la Petrom în data de 1 mai 2018, potrivit unui anunţ al companiei remis Bursei de la București.
Economica.net - lun, 19 mart. 2018, 18:38
Mariana Gheorghe pleacă de la Petrom la 30 aprilie. Christina Verchere, noul CEO, îşi începe mandatul la 1 mai

„În ședința de astăzi, Consiliul de Supraveghere a luat act de faptul că doamna Christina Verchere va prelua funcția de Președinte al Directoratului și Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom S.A. începând cu data de 1 mai 2018, având în vedere numirea sa în această funcție astfel cum a fost aprobată de Consiliul de Supraveghere și anunțată în data de 9 ianuarie 2018.

În cadrul aceleiași ședințe, Consliul de Supraveghere a luat act de faptul ca mandatul doamnei Mariana Gheorghe de Președinte al Directoratului și CEO al OMV Petrom S.A. încetează la data de 30 aprilie 2018″, se arată în comunicat.

Christina Verchere, care va împlini anul acesta 47 de ani, este preşedinte regional pentru Asia-Pacific în cadrul British Petroleum (BP) şi înainte de a se muta la Jakarta, a fost preşedintele şi CEO BP Canada Energy. Şi-a început cariera la BP în 1999. Verchere are un master în Economie de la Universitatea din Aberdeen şi a crescut în Hong Kong, Tokyo, SUA şi Marea Britanie.

Mariana Gheorghe a condus Petrom timp de 12 ani, din 2006. A schimbast trei „şefi” în acest timp. OMV, compania care a cumpărat de la statul român pachetul majoritar de acţiuni al Petrom în 2004, a fost condusă, pe rând, de Gerhard Ruttenstorfer, Gerhard Roiss şi, ulterior, Rainer Seele.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, OMV, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Bursa de Valori Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...