Skoda va deschide o nouă fabrică în afara Cehiei – Volkswagen

Grupul auto german Volkswagen analizează diferite opţiuni pentru a creşte producţia de automobile marca Skoda, inclusiv prin construcţia unei noi uzine în afara Cehiei, au declarat, marţi, pentru Reuters, surse din interiorul companiei.
Economica.net - mar, 20 mart. 2018, 13:32
Skoda va deschide o nouă fabrică în afara Cehiei - Volkswagen

Cunoscută pentru automobilele sale cu preţuri mici, marca Skoda a intrat anul trecut pe segmentul automobilelor de teren (SUV) prin noile sale modele Kodiaq şi Karoq, iar până în 2020 vrea să lanseze alte 19 modele. Însă, încercările de a creşte producţia la principala uzină Skoda de la Mlada Boleslav, Cehia, unde sunt produse peste o jumătate de milion de automobile anual, sunt în impas pentru că sindicatele se opun extinderii până sâmbătă a programului săptămânal de lucru, au declarat două surse din interiorul grupului Volkswagen.

Conducerea Skoda s-a oferit să creeze 3.000 de noi locuri de muncă în Cehia dacă sindicatele vor fi de acord cu introducerea unui schimb suplimentar la cele două uzine ale constructorului auto ceh, o iniţiativă care, potrivit echipei manageriale, ar putea creşte producţia cu 83.000 de unităţi anual numai la uzina de la Mlada Boleslav.

‘Noi capacităţi sunt absolut esenţiale pentru a putea face faţă cererii crescute. Compania operează de ceva timp la capacitate maximă de producţie’, a informat Skoda, într-un comunicat de presă.

Graţie cererii crescute din Europa şi China, vânzările Skoda au crescut cu aproape o treime în ultimii cinci ani, până la o cifră record de 1,2 milioane de autovehicule în 2017. În ultimii ani, producţia de automobile Skoda a fost extinsă pe pieţe precum China, India şi Rusia.

Potrivit surselor citate de Reuters, în cazul în care capacităţile de producţie vor fi menţinute la nivelul actual, Skoda ar putea să rateze şansa de a vinde aproximativ 360.000 de automobile până în 2020. Sursele au adăugat că Volkswagen şi Skoda speră să găsească o soluţie la această problemă până la vară, ceea ce ar ajuta marca să îşi atingă obiectivul de a-şi extinde vânzările externe de la aproximativ 100 de ţări în prezent până la 120 de ţări în 2025. Printre opţiunile analizate, se numără identificarea unor facilităţi de producţie din interiorul grupului Volkswagen care, în prezent, sunt sub-utilizate, dar şi investiţii pentru construirea unei noi uzine Skoda în afara Cehiei, unde ar putea fi produse şi alte mărci de automobile din portofoliul VW.

Având în vedere consecinţele scandalului dieselgate, cel mai probabil Volkswagen va încerca să profite de orice capacităţi de producţie care nu sunt utilizate la maxim înainte de a construi o nouă uzină.

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit de gaze cu Ucraina şi a dat vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi......
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul asupra Canalului Panama (Video)
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador ...
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase victime în rândul civililor – New York Times
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase ...
Armata israeliană şi-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza pentru a le permite comandanţilor ...
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad ...