Sentinţa în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care Victor Ponta şi Dan Şova sunt acuzaţi de fapte de corupţie, amânată pentru 4 aprilie

Magistraţii instanţei supreme au amânat marţi, pentru data de 4 aprilie, decizia în dosarul "Turceni - Rovinari", în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă, fostul premier Victor Ponta, fostul senator PSD Dan Şova şi Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET). La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru Victor Ponta şi pentru Dan Şova. Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 20 mart. 2018, 14:56
Sentinţa în dosarul

La ultimul termen al procesului, care a avut loc la instanţa supremă în 27 februarie, procurorul DNA a cerut condamnări cu executare în cazul fostului premier Victor Ponta şi al fostului senator PSD Dan Şova, potrivit News.ro.

Procurorul DNA a solicitat condamnarea lu Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani şi şi o pedeapsă complementară în cazul acestuia. „Pedepsele să fie spre mediu, iar că modalitate de executare să fie cu privarea de libertatate”, a cerut procurorul DNA. DNA a mai cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie confiscarea de la Victor Ponta a mai multor sume de bani primite de la firma de avocatură „Şova şi Avocaţii”.

În cazul lui Dan Şova, procurorul DNA a solicitat condamnarea la pedepse orientate spre maximum, pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Reprezentantul Ministerului Public a mai cerut că cei implicaţi în acest dosar -Victor Ponta, Dan Sova, Laurenţiu Graure, Laurenţiu Ciurel şi Dumitru Cristea – să plătească prejudiciul din acest dosar.

În acest dosar, Victor Ponta a fost trimis în judecată în 17 septembrie 2015, alături de fostul senator Dan Şova, de Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

În dosarul Turceni-Rovinari, fostul senator Dan Şova a fost trimis în judecată în ianuarie 2016, fiind acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Alături de Şova este judecat şi Mihai Bălan, fost director general al CET Govora, pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, atunci director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 de euro pe lună.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...