Firea: Până la sfârşitul lunii aprilie va fi pus în dezbatere publică masterplanul pentru managementul integrat al deşeurilor

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat marţi că municipalitatea va pune în dezbatere publică până la sfârşitul lunii aprilie masterplanul pentru managementul integrat al deşeurilor, care prevede responsabilităţile în cee ce priveşte deşeurile, precum şi sancţiunile care vor fi aplicate în cazul în care aceste responsabilităţi nu vor fi respectate. Documentul va conţine inclusiv prevederi legate de deşeurile provenite din construcţii, mai precizează Firea, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 20 mart. 2018, 15:01
Firea: Până la sfârşitul lunii aprilie va fi pus în dezbatere publică masterplanul pentru managementul integrat al deşeurilor

„Vom avea precizate atât responsabilităţile, cât şi ceea ce se va întâmpla în cazul nerespectării acestui masterplan de management integrat al deşeurilor. Nu aş vrea să fiu genul de om care anunţă sancţiunea, amenda, înainte de a oferi soluţii. În primul rând trebuie să găsim soluţii, astfel încât să fie la îndemână, atât pentru instituţii, cât şi pentru cetăţeni, să poată să colecteze selectiv. Deocamdată, sistemele sunt empirice, suntem foarte la început. Eforturile vor trebui să fie foarte mari pentru recuperarea acestor decalaje”, a declarat Gabriela Firea, citată de News.ro, în cadrul forumului „Managementul Deşeurilor în Economia Circulară”.

Edilul a precizat că documentul va conţine inclusiv prevederi în ceea ce priveşte deşeurilor provenite din construcţii, pentru că există cartiere cu „munţi de deşeuri”.

„E important să ştim ce facem cu aceste deşeuri din construcţii şi demolări, pentru că privim cu ochiul liber cum oraşul e degradat, gradul de poluare creşte, pentru că nu există niciun regulament foarte clar stabilit: ce se întâmplă şi care este răspunderea pentru deşeurile din construcţii şi demolări. Şi aşa avem în foarte multe cartiere munţi de deşeuri proveniţi din construcţii”. Vom avea referiri clare la deşeurile periculoase, inclusiv cele care provin din domeniul sănătăţii. În toate ţările civilizate se pune un accent foarte important pe reciclarea acestor deşeuri, dar cu regim special, pentru că nu pot fi amestecate cu alte tipuri de deşeuri”, a mai spus Firea.

De asemenea, edilul a amintit de viitorul Plan Urbanistic General, la care încă se lucrează şi prin care dezvoltatorii imobiliari vor fi obligaţi să creeze baza pentru colectare selectivă, prin containere îngropate sau semiîngropate.

„Planul Urbanistic General este un document la care se lucrează de câţiva ani, ne propunem să îl prezentăm publicului în faza finală, iar acesta va cuprinde prevederi clare prin care toţi dezvoltatorii imobiliari vor avea obligativitatea să creeze baza pentru colectare selectivă, prin containere care să fie ori îngropate, ori semiîngropate. Ne-am gândit la această soluţie tocmai pornind de la faptul că s-a construit foarte mult şi, din nefericire, nici legiuitorul, nici regulamentele municipalităţii nu au prevăzut încă din faza iniţială o posibilitate ca locuitorii să poată să colecteze selectiv, chiar de la început”, a mai spus primarul.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri. Motivul? Rusia va stopa livrările de azi
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri. Motivul? Rusia va stopa livrările de azi
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri, după ce OMV AG a anunţat că Rusia va stopa livrările de sâmbătă, transmite Bloomberg....
Mișcări negative pe piața auto. GM concediază 1.000 de oameni, Northvolt, aproape de insolvență
Mișcări negative pe piața auto. GM concediază 1.000 de oameni, Northvolt, aproape de insolvență
Schimbările din piața auto au adus multe vești neplăcute pentru toți membrii săi, fie ca sunt producători, fie ca ...
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Lipsa lichidității creează probleme mari în agricultură, într-un an în care seceta a calamitat producția agricolă ...
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă anul acesta cadourile se cumpără preponderent din economii
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă ...
Anul acesta, cadourile de Crăciun se cumpără cu fondurile din economii (53% dintre respondenți), nu cu bani împrumutați ...