Scandalul Facebook: Cele 28 de ţări din UE cer ”o protecţie totală” a datelor personale ale cetăţenilor

Reţelele sociale şi platformele digitale trebuie să garanteze ''o protecţie totală a vieţii private'' a cetăţenilor, insistă ţările Uniunii Europene în concluziile pe care urmează să le adopte joi în cadrul unui summit la Bruxelles, în plin scandal privind folosirea datelor a milioane de utilizatori de Facebook, relatează AFP.
Economica.net - joi, 22 mart. 2018, 16:42
Scandalul Facebook: Cele 28 de ţări din UE cer ''o protecţie totală'' a datelor personale ale cetăţenilor

”Reţelele sociale şi platformele digitale trebuie să garanteze practici transparente şi o protecţie totală a vieţii private şi a datelor personale ale cetăţenilor”, se afirmă în textul concluziilor, consultat de AFP. Documentul urmează să fie formal aprobat de către liderii celor 28 de ţări din UE.

Subiectul respectiv a fost adăugat târziu pe agenda summitului european, prevăzut pentru joi şi vineri la Bruxelles şi cu o agendă deja foarte încărcată, în special cu probleme legate de comerţul internaţional, Brexit-ul şi răspunsul european la cazul Skripal, aflat la originea unor tensiuni cu Moscova.

Facebook este sub tirul criticilor în SUA şi în Europa, după dezvăluirile referitoare la firma Cambridge Analytica din Marea Britanie, ce a exploatat datele a 50 milioane de utilizatori ai reţelei, fără ştirea lor.

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, l-a invitat marţi pe şeful Facebook, Mark Zuckerberg, să vină să dea explicaţii în faţa eurodeputaţilor, care au intenţia de a face o anchetă privind ”încălcarea inacceptabilă a drepturilor la confidenţialitatea datelor”.

Autorităţile însărcinate cu protecţia datelor în ţările UE, reunite marţi la Bruxelles, şi-au oferit sprijinul faţă de ancheta lansată deja de către autoritatea britanică de reglementare privind fişierele Cambridge Analytica.

Comisarul european pentru justiţie, Vera Jurova, a avertizat miercuri că un viitor scandal similar celui cu care se confruntă Facebook ar putea costa ”foarte mult” începând din mai, când va intra în vigoare o nouă reglementare europeană privind protecţia datelor personale.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Dărăbuț, AGISTA Investments: Cine deține controlul în asocierea cu un fond de private equity
Dragoș Dărăbuț, AGISTA Investments: Cine deține controlul în asocierea cu un fond de private equity
În România sunt aproximativ 15.000 de companii cu o cifră de afaceri de peste 3 milioane de euro care ar putea intra pe radarul fondurilor de private equity, însă, în ultimii 5-10 ani, doar un......
Guvernul își lovește și proprii producători de energie: Romgaz are de recuperat de la stat aproape 190 mil. lei costuri cu certificatele de emisii. Și nu e singurul, ar putea urma procese
Guvernul își lovește și proprii producători de energie: Romgaz are de recuperat de la stat aproape 190 mil. lei costuri ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România și producător de energie electrică, controlat de stat este ...
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministrul Rafila: Am cumpărat circa 350 de incubatoare noi
Ministerul Sănătăţii a cumpărat circa 350 de incubatoare noi şi mai multe ambulanţe de tip ATI pentru transportul ...
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut, în octombrie, cu 2.322 persoane
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2024, de 925.865 persoane, ...