Niciun investitor nu s-a arătat interesat de privatizarea fabricii de seringi Sanevit Arad în cadrul ultimei proceduri a Ministerului Economiei

Niciun investitor nu s-a arătat interesat de privatizarea fabricii de seringi de unică folosinţă ”Sanevit 2003” Arad în cadrul ultimei proceduri iniţiate de Ministerul Economiei, care a preluat societatea în 2012 pentru a o salva de la faliment, însă de atunci mai multe încercări de privatizare au eşuat, iar din 2013 fabrica nu mai produce nimic.
Economica.net - mar, 27 mart. 2018, 12:21
Niciun investitor nu s-a arătat interesat de privatizarea fabricii de seringi Sanevit Arad în cadrul ultimei proceduri a Ministerului Economiei

În august 2017, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, anunţa intenţia de relansare a activităţii Sanevit 2003 Arad, prin două modalităţi, respectiv achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut de statul român sau atragerea de investiţii.

Obiectul principal de activitate al fabricii este producţia de aparatură şi instrumente medicale, respectiv seringi şi ace hipodermice sterile pentru o singură utilizare.

Printre avantajele prezentate de minister în anunţul de privatizare se numără producţia de seringi formate din trei componente, care corespund calitativ standardelor internaţionale, producţie flexibilă, adaptabilă la realizarea altor produse decât cele din domeniul principal de activitate, amplasarea fabricii cu front stradal pe DN 79, apropiere de graniţa de vest a ţării, accesul rapid la aeroport, cale ferată şi autostradă, dar şi terenul intravilan din municipiul Arad pe care se află fabrica. Terenul are o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, ce permite ridicarea de noi clădiri industriale în cazul extinderii producţiei sau diversificării produselor fabricate.

Într-un răspuns transmis, marţi, Agenţiei News.ro, Ministerul Economiei arată s-au făcut demersuri pentru relansarea activităţii societăţii Sanevit 2003 S.A. Arad, dar niciun investitor nu s-a arătat interesat.

„În acest sens, s-a făcut publicitate prin mijloace electronice şi au fost efectuate demersuri prin intermediul consilierilor şi ataşaţilor economici din cadrul ambasadelor, consulatelor şi birourilor economice proprii din străinătate. Totodată, au avut loc şi discuţii cu potenţialii investitori la sediul Ministerului Economiei. Până în prezent, nicio solicitare de includere a acestei societăţi într-un sistem de afaceri nu a fost înregistrată”, precizează ministerul.

Primele încercări de privatizare au fost făcute de Ministerul Economiei în 2015, la trei ani de când preluase fabrica arădeană. Atunci, societatea fusese scoasă la licitaţie la preţul de 32.684.998 lei, adică 7,4 milioane de euro la vremea respectivă. Au urmat încă două licitaţii fără oferte, înainte de ultima procedură de privatizare, lansată anul trecut.

Toate acţiunile fabricii sunt deţinute de Ministerul Economiei, care a preluat fabrica în iunie 2012, pentru a o salva de la faliment. La vremea respectivă, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, declara la Arad că fabrica are datorii de 7,6 milioane de lei acumulate, la un patrimoniu de 8,5 milioane de euro.

SC Sanevit 2003 SA a fost înfiinţată prin preluarea activelor SC Sanevit SA, în baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2003 privind unele măsuri de restructurare financiară a creanţelor deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra unor societăţi comerciale de pe platformele industriale Arad şi Harghita, printre care şi SC Sanevit SA, care a intrat în lichidare. La data înfiinţării, fabrica avea un capital social de 27,6 milioane lei.

Deschisă în 1995, Sanevit Arad a fost prima fabrică din ţară producătoare de seringi şi ace medicale de unică folosinţă. Unitatea poate produce anual 200 de milioane seringi de unică folosinţă şi de peste 500 de milioane ace medicale, însă din 2013 nu mai produce nimic, iar pentru o scurtă perioadă a lucrat la maximum 30% din capacitate.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...