‘Un succes considerabil’, a declarat ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci, apreciind că acest rezultat plasează Turcia în fruntea statelor din G20.
Produsul Intern Brut în preţuri curente a ajuns la peste 3.100 miliarde lire (aproape 850,7 miliarde dolari) anul trecut, în creştere cu 19% comparativ cu 2016. De asemenea, PIB-ul per capita în preţuri curente a fost de 38.660 lire (10.597 dolari), se arată în raportul TurkStat.
‘Creşterea de 7,4% plasează Turcia deasupra ritmurile de creştere înregistrate de economiile europene şi, cred, în aceeaşi stratosferă ca şi China şi India’, a comentat Timothy Ash, economist specializat în pieţele emergente.
Chiar dacă cifra anunţată de TurkStat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere de 7,25%, pieţele financiare nu par să fie încurajate de acest rezultat. Lira turcească a pierdut 5% din valoare în raport cu dolarul în luna martie, trecând joi dimineaţa pragul simbolic de patru lire pentru un dolar.
Analiştii subliniază că relansarea rapidă a economiei turceşti a fost însoţită de mai multe riscuri structurale, printre care o inflaţie de două cifre şi o adâncire a deficitului de cont curent, diferenţa dintre banii care ies din Turcia şi cei care intră.