CCR dezbate pe 19 aprilie noile sesizări privind modificările aduse legilor Justiţiei

Curtea Constituţională a României urmează să discute, pe 19 aprilie, noile sesizări privind modificările aduse legilor Justiţiei, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali din CCR.
Economica.net - vin, 30 mart. 2018, 10:35
CCR dezbate pe 19 aprilie noile sesizări privind modificările aduse legilor Justiţiei

Parlamentarii PNL şi USR au depus pentru a doua oară sesizare la Curtea Constituţională privind legile Justiţiei, adoptate în această săptămână şi de Senat.

‘Am depus la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor sesizările pe reglementările reexaminate cu privire la legile Justiţiei. Am sesizat din nou CCR, pentru că, în mod evident, ceea ce au făcut colegii din majoritatea parlamentară, respectiv cei de la PSD-ALDE-UDMR, în procedura de reexaminare, nu are nicio legătură cu ceea ce a scris CCR în cele trei decizii’, a anunţat, joi, deputatul liberal Gabriel Andronache.

Potrivit acestuia, PNL şi USR au constatat 37 de motive de neconstituţionalitate: la Legea 303 privind statutul magistraţilor sunt 22, la Legea 317 referitoare la CSM – nouă, iar în cazul Legii 304 privind organizarea judiciară – şase motive de neconstituţionalitate. Acestea au fost identificate plecând de la chestiuni care ţin de modul în care au fost adoptate noile reglementări, a precizat el.

Documentul este împărţit în trei sesizări, pe fiecare lege.

În sesizarea referitoare la modificarea Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor, semnatarii susţin că Parlamentul şi-a depăşit limitele stabilite prin Decizia Curţii nr. 45/2018, modificând şi alte dispoziţii, care nu se află în legătură indisolubilă cu prevederile declarate neconstituţionale.

Conform sursei citate, prevederile regulamentare încălcate, art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 149 din Regulamentul Senatului, conţin dispoziţiile exprese referitoare la competenţa exclusivă de dezbatere şi adoptare a raportului de specialitate în procedura de reexaminare după declararea ca neconstituţională a unei legi.

‘Nu există niciun text regulamentar derogatoriu de la aceste norme regulamentare cu caracter imperativ. Mai mult, menţionăm că niciun obiectiv din cele prezentate în art. 1 al Hotărârii Parlamentului nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei nu prevede competenţa acestei comisii de a dezbate şi adopta un raport cu privire la legea de modificare a Legii nr. 303/2004 în procedura de reexaminare. Suntem în situaţia încălcării evidente a principiului legalităţii derivat din (…) Constituţie, potrivit căruia ‘în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie’, deoarece dispoziţiile regulamentelor parlamentare au caracter infraconstituţional, fiind aplicabilă, de-a întregul, obligaţia constituţională evidenţiată anterior. Termenul de 3 zile între data distribuirii raportului şi data dezbaterilor (…) nu a fost respectat’, se spune în document.

Sesizarea la Curtea Constituţională cu privire la modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară reclamă în principal încălcarea art. 1 alin. (5) şi ale art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

‘Faptul că Parlamentul a înfiinţat o Comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei şi faptul că în această Comisie se dezbat legi de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004, 304/2004 şi 317/2004 nu se poate constitui într-un argument pentru a justifica adoptarea de amendamente de corelare între dispoziţiile celor trei legi de modificare şi completare, corelările putând fi realizate numai cu dispoziţii din fondul activ al legislaţiei. Numai o astfel de interpretare poate să fie acceptată prin raportare la competenţa Curţii Constituţionale de a verifica constituţionalitatea legilor adoptate de Parlament (…). Or, în acest caz, respectarea de către Parlament a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor presupune raportarea la acele legi care sunt în vigoare, nu la acelea care nu au parcurs tot procesul legislativ, nefiind promulgate de preşedintele României’, se mai arată în document.

În sesizarea cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, PNL şi USR sesizează faptul că nu a fost respectată competenţa exclusivă a comisiilor permanente în procedura specială de reexaminare după controlul de constituţionalitate, aşa cum este prevăzut în regulamentele celor două Camere.

Te-ar mai putea interesa și
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, mai generos și mai bine adaptat cerințelor clienților. ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...