Liderii coaliţiei s-au întâlnit, la Guvern, cu oficialii FMI

Coaliţia de guvernare şi oficialii FMI au discutat, miercuri seară, la Guvern, situaţia economică a României în vederea întocmirii proiectului de buget de stat pentru 2012. La discuţie a participat şi premierul Emil Boc. Reprezentanţii FMI au avut acum câteva zile şi o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu.
Economica.net - mie, 02 nov. 2011, 12:47

Săptămâna trecută, liderii coaliţiei guvernamentale au discutat, tot la Palatul Victoria, şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, despre situaţia economică.

În urmă cu două săptămâni, surse din cadrul UDMR declarau pentru MEDIAFAX că parlamentarii Uniunii au mandatat conducerea formaţiunii să insiste în Guvern pentru soluţii care să permită anul viitor majorări salariale şi creşterea pensiilor, teme care să fie discutate şi în următoarele întâlniri cu oficialii Fondului Monetar Internaţional.

Ulterior însă, premierul Emil Boc a anunţat că va propune Parlamentului o „versiune prudentă” a bugetului pentru 2012, iar ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a confirmat informaţiile MEDIAFAX conform cărora proiectul de buget nu va include majorări de pensii şi salarii, eventuale creşteri urmând să fie analizate în partea a doua a anului viitor.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se află în România în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cele mai importante teme de discuţie cu autorităţile române vizând construcţia bugetului pe anul viitor şi reforma companiilor de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...