Bursele americane, cel mai prost început de al doilea trimestru, aproape de crahul din 1929

Acţiunile de pe piaţa bursieră americană au avut cel mai prost început de trimestru II din 1929, indicele S&P suferind o scădere cu 2,2%, la un minim care nu a mai fost consemnat după Marea Criză din 1929 - când indicele scăzuse cu 2,5%, relatează Bloomberg citat de Mediafax.
Economica.net - mar, 03 apr. 2018, 12:13
Bursele americane, cel mai prost început de al doilea trimestru, aproape de crahul din 1929

Acţiunile americane au avut cel mai slab început de trimestru II, de la începutul marii crize din 1929, potrivit datelor analizate de Bloomberg, scrie Mediafax.

Indicele S&P 500 a scăzut cu 2,2%, o devalorizare depăşită doar de declinul de 2,5% suferit acum 89 de ani, care a însemnat un preludiu al căderii devastatoare de mai târziu, în acel an, ce a adus Marea Criză (în acel moment, indicele avea doar 90 de acţiuni).

Tarifele de retorsiune ale Chinei, combinate cu criticile preşedintelui Donald Trump de zilele trecute către Amazon, au dus la o scădere bruscă a acţiunilor la începutul trimestrului II. Acţiunile din comerţul cu amănuntul online s-au diminuat, încurajând vânzarea de acţiuni tehnologice. Indicele S&P 500 a închis sub media ultimelor 200 de zile, atingând chiar suportul tehnic minim stabilit în anii 1929-1933. Şi volatilitatea a urcat, indicele atingând maxime şi minime în perioade scurte de timp.

De asemenea, acţiunile au coborât destul de mult şi în comparaţie cu începuturile celorlalte trimestre. Acţiunile au pierdut mai mult decât în orice altă zi trimestrială din octombrie 2011, când cotaţiile au scăzut cu 2,8%, arată datele Bloomberg.

Marea Criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste provocată de supraproducţia care s-a manifestat între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activităţii economice mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...