CEC Bank elimină comisioanele de retragere numerar efectuate în România şi pe teritoriul Uniunii Europene

CEC Bank elimină comisioanele percepute la tranzacţiile de retragere numerar efectuate în România şi pe teritoriul Uniunii Europene, precum şi pe cele de interogare sold la ghiseu (inclusiv POS) şi la bancomate realizate pe teritoriul naţional, se arată într-un comunicat al băncii. 
Economica.net - mar, 03 apr. 2018, 13:28
CEC Bank elimină comisioanele de retragere numerar efectuate în România şi pe teritoriul Uniunii Europene

Conform sursei citate, această măsură, în vigoarea din 2 aprilie a.c. vizează actualele conturi de card cu unul sau mai multe carduri de debit ataşate, cu excepţia cardurilor de debit Premium.

‘Prin acest demers, CEC Bank continuă politica de susţinere a clienţilor persoane fizice şi vine în întâmpinarea acestora cu una dintre cele mai competitive oferte de pe segmentul cardurilor de debit’, a declarat Radu Gheţea, preşedinte – director general CEC Bank.

CEC Bank a înregistrat, după primele nouă luni din 2017, un profit brut de circa 203,9 milioane lei.

Cu o valoare totală netă a bilanţului de 28.595,9 milioane lei la 30 septembrie 2017, în creştere cu 1,54% faţă de sfârşitul anului 2016, CEC Bank a reuşit să îşi majoreze cota de piaţă de la 7,16% din total active bancare la data de 31 decembrie 2016 la 7,23% la data de 30 iunie 2017, ocupând poziţia a şaptea în topul băncilor din sistemul bancar românesc.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...