Firea: Am demarat procedurile pentru proiectarea unei săli multifuncţionale de 15.000 de locuri

Primarul general Gabriela Firea a anunţat marţi că au fost demarate procedurile pentru proiectarea unei săli multifuncţionale de 15.000 de locuri, un număr de 16 blocuri de locuinţe sociale şi de serviciu vor fi construite în Capitală şi că, în cel mai scurt timp, va fi iniţiat studiul de prefezabilitate pentru spitalul metropolitan.
Economica.net - mar, 03 apr. 2018, 15:39
Firea: Am demarat procedurile pentru proiectarea unei săli multifuncţionale de 15.000 de locuri

Potrivit unui comunicat al PMB, primarul general a avut, marţi, o întâlnire de lucru cu membri ai echipei multidisciplinare din cadrul Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă, care lucrează în prezent la o serie de proiecte prin care sunt concretizate planurile de dezvoltare ale Municipalităţii.

‘În cadrul întrevederii au fost prezentate conceptele a două proiecte: o nouă sală polivalentă şi un ansamblu de locuinţe sociale şi de serviciu. Discuţiile au vizat, totodată, şi etapele care vor fi parcurse pentru construirea unei filarmonici în Capitală, la standarde internaţionale, a spitalului metropolitan, cu o capacitate de 1.200 de paturi, şi a celor două spitale zonale din sectoarele 3 şi 6, cu câte 300 de paturi fiecare’, precizează comunicatul.

Gabriela Firea a subliniat, în context, că Bucureştiul are nevoie de infrastructură modernă pentru sănătate, dar şi de spaţii performante pentru sport şi cultură şi că prin Holdingul Municipal Bucureşti – Capitala Europeană se vor dezvolta proiecte sustenabile, într-un interval de timp rezonabil, aşa cum se întâmplă în celelalte capitale din Europa.

‘Mă bucur că există în acest moment în cadrul Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă o echipă tânără, o echipă profesionistă şi entuziastă, formată din urbanişti, arhitecţi şi peisagişti, care elaborează deja proiecte pentru construcţii funcţionale, cu termene minime de concepţie şi execuţie. Spre deosebire de anii precedenţi, în care durata de proiectare era îndelungată, estimările de proiectare actuale sunt, în funcţie de tipul de proiect, între 3, 6 şi 9 luni. Vorbim de investiţii vitale pentru Capitală, oraş încă deficitar la capitolul infrastructură sportivă, culturală, medicală şi locativă’, a declarat edilul general, citat în comunicat.

Conform PMB, noua sală polivalentă va fi edificată pe terenul situat lângă Arena Naţională, pe bd. Basarabia, pe o suprafaţă de 43.000 mp.

Arena se va desfăşura pe două niveluri principale, pe şapte etaje, aria construită fiind de 17.000 mp, iar aria construită desfăşurată de 60.000 mp. Complexul va dispune de o piscină olimpică şi o piscină competiţională pentru sărituri, ce poate găzdui 1.000 de spectatori. Conceptul propus este unul integrat, cu centru de recuperare şi de antrenament, spaţii administrative, tehnice şi comerciale, săli de conferinţă. Sala va integra multiple tipuri de sport, pentru competiţii de nivel internaţional: handbal, baschet, volei, tenis, gimnastică, dar va putea fi folosită şi pentru concerte, se precizează în comunicat.

‘Vrem să construim o nouă sală polivalentă, cu o capacitate estimată de 15.000 de locuri, care să fie inclusă în circuitul internaţional de evenimente, dar şi o filarmonică de 1.500 – 2.000 de locuri, la standarde de acustică la nivel internaţional. Ne dorim ca sala de concerte să fie, alături de Ateneul Român, un spaţiu de referinţă pentru Capitală, dar şi pentru România. Intenţia noastră este să cooptăm în acest proiect specialişti cu experienţă internaţională în acustică, ţinând cont de faptul că experienţa românească este limitată în acest domeniu’, a susţinut Firea.

Potrivit PMB, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă va realiza proiectul tehnic pentru un concept inovativ de locuinţe sociale şi de serviciu care vor fi construite în Bucureşti pe un teren de 6 hectare. Ansamblul va beneficia de arhitectură sustenabilă, ecologică, de contorizare individuală pentru apă şi gaze şi de soluţii tehnice pentru economia de energie şi utilizarea sustenabilă a resurselor, cum sunt, de exemplu, panourile solare. Compus din 16 blocuri P+5, proiectul va însuma între 528 şi 656 apartamente de două şi trei camere. Cifra finală va fi stabilită în documentaţia tehnică. Ansamblul va include peste 600 de locuri de parcare, spaţii verzi şi locuri de joacă.

‘Vom demara în cel mai scurt timp, prin Compania Dezvoltare Durabilă, studiul de prefezabilitate pentru spitalul metropolitan şi studiile de fezabilitate pentru cele două spitale zonale din sectoarele 3 şi 6, având în vedere că s-a publicat în Monitorul Oficial, în data de 28 martie, ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care Primăria Capitalei a preluat terenul în completare necesar construcţiei. În paralel, vom face toate demersurile pentru obţinerea certificatului de urbanism şi elaborarea planului urbanistic zonal, etape premergătoare absolut necesare pentru realizarea proiectului’, a declarat Gabriela Firea în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...