Acordul ar urma să fie semnat la Abu Dhabi după mai multe luni de negocieri, au declarat sursele, care au dorit să îşi păstreze anonimatul.
Compania petrolieră de stat Abu Dhabi National Oil Co. (Adnoc) a acordat noi concesiuni investitorilor străini, în ideea de a dobândi acces la tehnologie şi finanţare şi de asemenea pentru a găsi noi pieţe pentru ţiţeiul său.
Potrivit Bloomberg, Adnoc mai poate acorda o participaţie de 20% din acţiunile câmpurilor petrolifere Umm Lulu şi Sateh Al Razboot. Aceasta, după ce, în luna februarie a acestui an, compania petrolieră spaniolă Cia Espanolade Petroleos SA a acceptat să plătească 1,5 miliarde de dolari pentru o participaţie de 20% la acelaşi câmpuri petrolifere offshore din Abu Dhabi.
OMV, companie la care al doilea mare acţionar, după statul austriac, este fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, Mubadala, va deveni a doua companie care are legături cu Abu Dhabi care va câştiga o concesiune în acest emirat după compania petrolieră spaniolă Cia Espanolade Petroleos SA, deţinută în întregime de Mubadala.
După ce în ultimii ani şi-a extins cooperarea cu grupul rus Gazprom, OMV începe să se uite mai departe de Rusia ‘pentru a ne echilibra portofoliul’, declara recent directorul general de la OMV, Rainer Seele. Potrivit strategiei prezentate de Rainer Seele luna trecută, OMV are un buget de 10 miliarde euro pentru fuziuni şi achiziţii până în 2025, iar o parte din investiţii ar putea fi făcute în Abu Dhabi.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).