Intercontinental Exchange va achiziţiona Chicago Stock Exchange

Intercontinental Exchange, firma mamă a Bursei de la New York (NYSE), a anunţat joi că va achiziţiona Chicago Stock Exchange (CHX), valoarea tranzacţiei nefiind dată publicităţii, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - joi, 05 apr. 2018, 14:29
Intercontinental Exchange va achiziţiona Chicago Stock Exchange

CHX este un jucător de nişă în industria bursieră americană, în condiţiile în care intermediază mai puţin de un procent din volumul tranzacţiilor zilnice cu acţiuni în SUA.

Luna trecută, Wall Street Journal anunţa că NYSE ar putea plăti aproximativ 70 de milioane de dolari pentru CHX, iar alţi analişti evaluează CHX între 50 şi 100 de milioane de dolari.

”După o analiză amănunţită a alternativelor strategice pentru CHX, credem că această tranzacţie serveşte cel mai bine interesele acţionarilor şi dezvoltarea Chicago Stock Exchange”, a afirmat Matthew Frymier, preşedintele CHX Holdings Inc.

Tranzacţia vine după ce Autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din SUA, Securities and Exchange Commission (SEC), a blocat un posibil acord privind vânzarea Chicago Stock Exchange către un grup condus de mai mulţi investitori chinezi, apreciind că lipsa de informaţii cu privire la potenţialii cumpărători ar afecta capacitatea de a monitoriza în mod adecvat bursa după tranzacţie.

Decizia SEC vine după alte acţiuni similare ale oficialilor americani care încearcă să descurajeze firmele chineze să facă afaceri în SUA ori încearcă să încheie parteneriate cu firmele americane pentru a-şi vinde produsele în SUA. În luna ianuarie, producătorul chinez de telefoane Huawei a anunţat că nu a putut ajunge la un acord cu un operator american pentru a putea să vândă smartphone-uri în SUA. De asemenea, recent SUA au blocat vânzarea firmei de transfer de bani Moneygram către firma chineză Ant Financial pentru 1,2 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...