Serviciile UberPOP pot fi interzise în Uniunea Europeană – decizie CJUE

Franţa şi celelalte state membre ale Uniunii Europene au dreptul de a interzice sau restrânge exercitarea ilegală a unei activităţi de transport precum UberPOP, fără a notifica în prealabil Bruxelles-ul, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - mar, 10 apr. 2018, 09:23
Serviciile UberPOP pot fi interzise în Uniunea Europeană - decizie CJUE

Dosarul viza utilizarea de către Uber a şoferilor fără licenţă de taximetrie în cadrul serviciului UberPOP în Franţa, serviciu care între timp a fost suspendat şi în consecinţă decizia CJUE nu va afecta operaţiunile Uber din Franţa.

Uber a susţinut că autorităţile franceze ar fi trebuit să obţină aprobarea Comisiei Europene pentru o nouă lege care viza serviciile de taximetrie, adoptată în luna octombrie 2014, lege care conţinea şi prevederi cu privire la aplicaţiile de mobilitate. Întrucât Franţa nu a solicitat aprobarea Comisiei, Uber susţinea că acuzaţiile formulate împotriva a doi din managerii Uber din Franţa nu sunt legale.

Potrivit legislaţiei europene, actele normative naţionale care afectează serviciile digitale trebuie notificate în prealabil Bruxelles-ului pentru a se asigura că nu distorsionează piaţa unică.

Cu toate acestea, CJUE a subliniat că, în condiţiile în care Uber oferă servicii de transport în conformitate cu legislaţia din UE, obligaţia de a notifica în prealabil Comisia nu se aplică. ‘Statele Uniunii Europene pot interzice şi sancţiona penal exercitarea ilegală a activităţilor de transport, precum UberPOP, fără să notifice în prealabil Comisia’, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Decizia de marţi a CJUE vin după o altă decizie, adoptată în luna decembrie a anului trecut, când Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber este un serviciu de transport care trebuie reglementat ca atare.

În România, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat în luna decembrie un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie. Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că transportul de persoane prin intermediul aplicaţiilor de pe Internet reprezintă serviciul de taximetrie care a fost până acum ‘mascat’ în serviciu de transport, fapt pentru care aceste firme trebuie să intre în legalitate şi să-şi depună documentele pentru a obţine autorizaţia de transport şi licenţa de taxi.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii. Uber activează pe piaţa din România din februarie 2015, în Bucureşti, şi s-a extins în 2016 în oraşele Cluj, Braşov şi Timişoara. În România, Uber are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...