Ministrul Turismului: Vrem mutarea deciziei privind autorizaţiile şi licenţele la Consiliile judeţene

Autorităţile din sectorul de turism intenţionează să mute deciziile privind eliberarea de licenţe şi autorizaţii pentru restaurante şi hoteluri către Consiliile Judeţene, potrivit ministrului Turismului, Bogdan Trif, care se declară, totodată, un adept al parteneriatului public-privat.
Economica.net - mie, 11 apr. 2018, 08:48
Ministrul Turismului: Vrem mutarea deciziei privind autorizaţiile şi licenţele la Consiliile judeţene

‘Sunt un adept al parteneriatului public-privat. Mai mult decât atât, vreau să creez OMD-uri (organizaţii de management al destinaţiilor, n.r.) la nivel local, regional şi mai ales central care să aibă şi putere de decizie, nu doar să fie consultaţi şi tot ministerul, prin 10-15 oameni, printr-un departament de marketing, care, din punctul meu de vedere, nu a funcţionat la parametri corespunzători, să decidă iarăşi strategia de marketing şi promovare a României. Trebuie să ne adaptăm cerinţelor noastre. Este un proverb chinezesc care îmi place foarte mult şi care spune ‘Mergi cu timpul’. Deci, dacă nu adaptăm şi nu o să avem o promovare actualizată mai ales în mediul online, clar o să pierdem trendul şi lupta cu celelalte ţări. Este important ca mediul privat să facă parte din aceste OMD-uri cu putere de decizie şi asta mi-o asum eu’, a precizat Trif.

Ministrul Turismului a precizat, totodată, că turismul din România funcţionează la circa 20-30% din capacitatea maximă şi că doreşte o descentralizare în sensul mutării deciziei privind autorizaţiile la nivel judeţean.

‘Turismul din România funcţionează undeva la 20-30% din ce putem da noi. Noile prevederi vor reglementa toate domeniile de autorizare, de raportare. Aici este important să avem şi un sistem informatic prin care să reglementăm o monitorizare exactă a numărului de turişti, astfel încât să putem să intervenim şi noi pe acele segmente şi să remediem problemele. Vreau să precizez faptul că noi dorim o descentralizare, iar Ministerul Turismului, categoric, o să fie printre primele ministere care o să vină cu un memo în Guvern pentru acest lucru. O să mutăm decizia tuturor licenţelor şi autorizaţiilor către Consiliile Judeţene, dar nu o să facem acest lucru printr-un act în care o să spunem ‘Bun, de mâine vă ocupaţi voi’. Nu, avem făcut un studiu de impact, iar minim un an de zile o să îi îndrumăm, astfel încât cei de la Consiliile judeţene să fie pregătiţi. Este anormal să autorizezi de la centru în toată ţara – de la restaurante la hoteluri’, a subliniat Bogdan Trif.

În ceea ce priveşte Legea turismului, oficialul a subliniat faptul că trebuie să existe un act normativ care să reglementeze domeniul, care să dea direcţiile şi predictibilitatea.

‘Din păcate, turismul a fost neglijat în detrimentul altor ministere. Acum, iată că PSD-ul a reînfiinţat Ministerul Turismului, un pas extrem de important. Mai mult decât atât, în programul nostru de guvernare am promis o lege a turismului, o lege sectorială care să reglementeze acest domeniu, care să dea direcţiile şi predictibilitate. Este nevoie în orice business pe care îl faci să ai o predictibilitate pe termen scurt, mediu şi lung. Nu ne propunem doar o lege a turismului, ci să avem, până la sfârşitul anului, şi o strategie integrată în turism. Noi nu am avut până acum vreo strategie de acest fel în România. Orice ţară civilizată care activează în domeniul turismului are o astfel de strategie. Avem deja grupul de lucru făcut. A avut primele întâlniri cu experţi ai Băncii Mondiale pe care i-am cooptat, iată, în această strategie şi care ne ajută, experţi ai SGG-ului. Este important ca şi privaţii să aibă un cuvânt de spus şi chiar să decidă în toate strategiile pe care urmează să le facem şi toate actele normative pe care urmează să le elaborăm. Da, este important să avem o Lege a turismului’, a menţionat ministrului Turismului.

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) organizează, începând de miercuri, timp de două zile, cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.

HORA este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti, având misiunea de a susţine şi de a promova interesele şi valorile comune ale membrilor săi pe plan naţional şi internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...